Data publicării:
Contestații licitații. Răzvan Cuc: Proiect pregătit de Guvern
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc spune că Guvernul pregătește un proiect care ar putea debloca toate proiectele blocate în instanță de contestațiile diverselor firme nemulțumite că au pierdut licitațiile.
"Eu am avut câteva mesaje foarte clare pe care le-am adresat firmelor care activează în momentul acesta în România, atât străine cât și românești. Vreau să se respecte două lucruri: pe de-o parte termenele de execuție și totodată le-am spus să nu mai efectueze contestații lipsite de fundament. Faptul că o firmă nu este pregătită să depună o ofertă pentru un obiectiv de investiții nu este vina Ministerului Transporturilor sau a altcuiva, ci este vina lui pentru că nu are capacitatea să-și producă documentele necesare astfel încât să participe la acea licitație. A veni cu o contestație lipsită de consistență doar pentru a prelungi aceste termene nu cred că este ok și este o procedură și un mecanism pe care eu îl dezagreez. Lucrul acesta eu l-am transmis tuturor firmelor pentru că am fost de nenumărate ori pe șantiere," a declarat Răzvan Cuc la DCNews Live.
Proiectul la care lucrează Guvernul prevede un singur termen de depunere a contestațiilor, ulterior urmând să se demareze lucrările. Există și proceduri de compensație financiară pentru firmele care depun contestații, iar instanța le dă dreptate.
"Nu pot să-i oblig să nu depună contestație, pentru că este dreptul lor. La ce se lucrează acum și la ce a lucrat Guvernul este acel proiect privind achizițiile strategice, unde avem încorporate și proiectele de la Ministerul Transporturilor, astfel încât să avem un singur termen de contestație stabilit prin această lege, ulterior să se poată demara proiectul de investiție. Este dreptul fiecărei firme să se ducă în tribunal, însă noi în tot acest răgaz demarăm proiectul. Așteptăm decizia instanței, dar până atunci să știm că avem practic, 80 % din punct de vedere fizic. În cazul în care câștigă in instanță, probabil că își vor primi toate sumele care au fost cheltuite la acea licitație și o cotă din profit. Sunt discuții cu Comisia Europeană și se așteaptă un punct de vedere," a completat Răzvan Cuc.
Vezi răspunsul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News