Data publicării:
Consumul de alcool şi substanţe psihoactive, pericolele de pe şoselele noastre
Aproape 1.000 de şoferi au fost depistaţi la volan că au consumat alcool şi substanţe psihoactive.
Aproape 1.000 de şoferi au fost depistaţi la volan că au consumat alcool şi substanţe psihoactive, în urma unei acţiuni a poliţiştilor rutieri care a avut loc în perioada 4 - 10 iunie, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene TISPOL pentru anul 2018. Astfel, în perioada menţionată, poliţiştii români au verificat peste 50.000 de conducători de autovehicule şi au constatat 996 de abateri la regimul rutier privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
Au fost constatate 982 de fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi 14 de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. De asemenea, au fost descoperite substanţe psihoactive, bunuri furate şi persoane urmărite, fiind constatate şi 124 de infracţiuni de altă natură.
În perioada dedicată desfăşurării acţiunilor, nu s-au produs accidente rutiere grave, în urma cărora să rezulte pierderi de vieţi omeneşti, pe fondul conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
Vezi şi: Bărbat accidentat mortal de o şoferiţă care consumase droguri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News