Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) a transmis o scrisoare deschisă către ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, semnată de „consumatorii de droguri”. Semnatarii scrisorii cer ministrului Sănătății să nu îi ignore și să „găsească urgent o soluție”, dat fiind că programele de schimb de seringi și de substituție cu metadonă ale ARAS riscă să se închidă în iunie din cauza lipsei oricărei finanțări publice.
Iată conținutul integral al scrisorii adresate ministrului Sănătății:
„Domnule Ministru,
Noi, semnatarii acestei scrisori, consumatori de droguri, cetățeni, pacienți, oameni care vor să supraviețuiască și să primească un tratament,
vă solicităm:
1. să nu ne ignorați
2. să ne asigurați tratament așa cum se asigură în toate țările civilizate – accesibil în mod real, ținând cont de nevoile noastre sociale și medicale
3. să nu lăsați bolile transmisibile să se extindă și mai mult printre consumatorii de droguri injectabile, adică să asigurați măcar materiale de protecție
4. să sprijiniți organizațiile nonguvernamentale care ne ajută să supraviețuim, nu doar centrele de stat care niciodată nu au locuri și care la prima greșeala ne dau afară, pe stradă, înapoi la droguri.
Dat fiind că programele de schimb de seringi și de substituție cu metadonă ale ARAS – Asociația Română Anti-SIDA - riscă să se închidă în iunie din cauza lipsei oricărei finanțări publice, vă solicităm să găsiți urgent o soluție pentru noi, peste 3000 de oameni. Și pentru comunitățile din care facem parte.
Știm că această soluție este în responsabilitatea Ministerului Sănătății, asumată față de cetățeni și față de întreaga Europă.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu