Consulatul american din Kurdistan, vizat de rachete trase din irak
Doisprezece rachete balistice au vizat Erbil şi consulatul american din capitala Kurdistanului irakian, au asigurat forţele de securitate kurde într-un comunicat de presă în care mai informează că aceste rachete au fost lansate din afara graniţelor Irakului, transmite AFP.
Irakul împarte cu Iranul lunga sa graniţa de est, iar Teheranul joacă în Irak un rol esenţial atât din punct de vedere politic, cât şi economic.
Atacul a fost realizat cu "12 rachete balistice trase asupra unui district din Erbil şi au vizat consulatul american", potrivit unui comunicat al unităţii de combatere a terorismului din Kurdistan.
"Rachetele au fost lansate din afara graniţelor Irakului şi Kurdistanului, mai precis dinspre estul" ţării."Nu există pierderi umane, ci doar pagube materiale", adaugă comunicatul, fără a menţiona posibile pagube aduse consulatului american.
Atacuri cu rachete sau drone-capcană, niciodată revendicate, vizează în mod regulat interesele americane şi trupele coaliţiei internaţionale antijihadiste din Irak, unde grupările armate pro-iraniene cer plecarea soldaţilor americani.
Washingtonul acuză, în general, facţiunile pro-iraniene din Irak de comiterea acestor atacuri.
În ianuarie 2020, Iranul a lansat un atac cu rachete care a vizat baze ce găzduiesc soldaţi americani în Irak ca răzbunare pentru asasinarea, cu câteva zile mai devreme, a generalului Qassem Soleimani de către Washington. Într-o jumătate de oră, 22 de rachete sol-sol iraniene au fost trase asupra bazelor din Ain al-Assad şi Erbil, scrie Agerpres.
Arabia Saudită a executat 81 de oameni într-o zi
Arabia Saudită a anunțat că a executat 81 de bărbați sâmbătă, mai mulți decât în tot anul trecut, relatează BBC.
Grupul - inclusiv șapte yemeniți și un cetățean sirian - au fost condamnați pentru "multiple crime odioase", inclusiv terorism, a declarat agenția de presă de stat SPA.
Unii au fost acuzați de apartenență la gruparea Stat Islamic (SI), al-Qaida sau rebelii houthi din Yemen.
Organizațiile pentru drepturile omului spun că mulți acuzați nu beneficiază de procese corecte în Arabia Saudită, acuzație pe care guvernul o respinge.
Potrivit SPA, grupul a fost judecat de 13 judecători și a trecut printr-un proces judiciar în trei etape.
Bărbații au fost acuzați că au plănuit atacuri asupra unor obiective economice vitale, că au ucis sau au vizat membri ai forțelor de securitate, că au răpit, au torturat, au violat și au introdus ilegal arme în țară.
Arabia Saudită are una dintre cele mai ridicate rate de execuție din lume - a cincea într-o listă întocmită de Amnesty International, celelalte patru fiind China, Iran, Egipt și Irak.
Anul trecut în Arabia Saudită au fost executate 69 de persoane, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News