Data publicării:
Constantin Toma, edilul Buzăului, despre Marcel Ciolacu: A avut curaj! Intram în cursă după un primar care fusese condamnat
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a vorbit despre relația sa cu Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Marcel Ciolacu este omul care l-a convins pe Constantin Toma, în 2016, să candideze la Primăria Buzău. Acum, când se pregătește să intre, din nou, în cursa electorală, edilul a zis ce relație are cu actualul lider PSD.
'Înainte de a fi social-democrat, sunt buzoian'. Bineînțeles că sunt membru PSD, am o relație deosebită cu Marcel Ciolacu
'Marcel Ciolacu a avut curajul, într-o perioadă foarte dificilă a vieții mele, să mă numească candidat la Primărie după o perioadă urâtă a Buzăului, cu un primar care fusese și condamnat (n.r. - Constantin Boșcodeală). A avut încredere în mine. Mi-a dat libertatea să fac o echipă. Este un lucru foarte important acest aspect! De multe ori, șeful pe care îl ai încearcă să își impună punctele de vedere. Nu s-a întâmplat acest fapt în cazul dânsului. De asemenea, am spus că înainte de a fi PSD-ist, sunt buzoian. Toate deciziile le luăm ca atare. Marcel Ciolacu e un om foarte cerebral. Atunci când lucrurile merg, trebuie să le lași să meargă. A fost un sprijin extraordinar pentru mine în tot acest mandat de primar de patru ani de la Buzău.' a zis primarul Buzăului, Constantin Toma, pentru DC News.
VEZI ȘI: EXCLUSIV Constantin Toma a DECIS dacă mai candidează la Buzău. Cum stă în sondaje
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News