'(...) Trebuie să vă spun, însă, că în Statele Unite, anul acesta a fost secetă, acolo producția este mai mică. Acest lucru poate avea o anumită influență. Citeam în această dimineață, dar nu am o certitudine, că și în Rusia producția este mai mică pentru că a fost și acolo secetă. Din punctul de vedere al producției și al condițiilor meteo, România a fost privilegiată. Nu știu cum se va răsfrânge asta în prețuri, pentru că totul depinde de cerere și de ofertă. Sper ca România, dincolo de situațiile neplăcute din alte zone, să câștige această competiție (...) Există o atenție sporită în această perioadă, deși așa cum știți, prețul este dat de piață, de cerere și ofertă, într-o economie de piață funcțională', a afirmat Constantin.
Potrivit ministrului, România este foarte atentă la situația din Ucraina și, momentan, nu există niciun fel de influență atât din punct de vedere al secetei, cât și al conflictului.
'Până în acest moment, nu există niciun fel de influență vizavi de situația din Ucraina, fie că ne referim la situația de conflict, fie că ne referim la secetă. Noi suntem foarte atenți /la situația din Ucraina, n.r./ și n-aș vrea să ne bucurăm de răul altora din cauza conflictului care este acolo, dar, într-adevăr, competitorii noștri la Marea Neagră sunt reprezentați de Rusia și Ucraina, în raport cu țările arabe, acolo unde marea parte a produselor românești, în principal cereale, a mers în anul 2013 și va merge și în perioada următoare', a spus ministrul Agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video