Constantin Codreanu (PMP), apel către românii din străinătate
Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, le adresează românilor de peste hotare să transmită până în data de 15 august observaţiile, comentariile şi sugestiile lor pe marginea metodologiei privind organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni.
Potrivit unui comunicat de presă, Codreanu reaminteşte că actualul proiect a fost aprobat pentru dezbatere publică în şedinţa comună din 29 iunie 2017 a comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor şi a comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului, urmând ca forma finală a metodologiei să fie adoptată în prima şedinţă comună a celor două comisii de profil ale Parlamentului.
Deputatul menţionează că, potrivit proiectului de document, Congresul Românilor de Pretutindeni se organizează, anual, sub egida Parlamentului României, în ţară sau în străinătate, scrie Agerpres, în conformitate cu prevederile articolului 8 din Legea privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni nr. 299/2007, republicată.
"Congresul se organizează în ultima duminică a lunii octombrie. Convocarea Congresului Românilor de Pretutindeni se face de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu informarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi a Biroului Executiv al Consiliului Românilor de Pretutindeni la propunerea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor şi Comisiei românilor de pretutindeni a Senatului. În cazul în care Congresul se organizează în străinătate, autorităţile statului în care urmează să se desfăşoare Congresul vor fi informate asupra acestui fapt.Cheltuielile privind organizarea şi desfăşurarea Congresului se asigură din bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului", se adaugă în comunicat.
Totodată, potrivit sursei citate, la congres vor participa un număr de 300 de delegaţi.
"Aceştia pot fi toţi cei care fac parte din categoria românilor de pretutindeni în sensul prevăzut de Legea nr. 299/2007, republicată, şi care transmit Secretariatului tehnic al Congresului, până la o dată stabilită de comun acord, sub semnătură proprie, documentaţia prevăzută de metodologie. Prin români de pretutindeni se au în vedere atât românii minoritari din comunităţile istorice şi cei majoritari din Republica Moldova, cât şi românii din diaspora economică, precum şi persoanele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României", se arată în comunicat.
Deputatul PMP precizează şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească participanţii la congres.
"Candidaţii vor trebui să fie rezidenţi în străinătate, să fi împlinit până în ziua depunerii candidaturii, inclusiv, vârsta de 18 ani, să nu reprezinte partidele politice din România, să nu fie funcţionari publici angajaţi ai statului român care desfăşoară activităţi în străinătate, adică personalul contractual, persoanele care deţin funcţii instituţionale sau colaboratori şi salariaţi ai acestora", menţionează Codreanu.
Deputatul PMP detaliază şi o serie de aspecte cuprinse în proiectul de metodologie care ţin de organizarea congresului.
"În această situaţie, dată fiind importanţa deosebită a Congresului Românilor de Pretutindeni, ca for reprezentativ al comunităţilor româneşti de peste hotare, reiterăm îndemnul nostru către toţi factorii interesaţi să trimită, până pe 15 august 2017, observaţiile, comentariile şi sugestiile lor pe marginea metodologiei privind organizarea alegerii delegaţilor la Congres, pe adresa electronică [email protected]", mai afirmă Codreanu, citat în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News