Data actualizării:
Data publicării:

Consiliul Național al Elevilor, reacție la decizia Guvernului de a limita cuantumul burselor

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Rareș Voicu Foto: Facebook
Rareș Voicu Foto: Facebook

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor reacționează, după declarația pre1edintelui  PNL, Ludovic Orban, care a declarat că Executivul a decis aprobarea cuantumurilor burselor  școlare.

"În cursul zilei de ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Camerei
Deputaților, Ludovic Orban, întrebat fiind care este statusul includerii fondurilor aferente
burselor școlare în bugetul de stat, a declarat că Guvernul a emis o hotărâre privind
aprobarea cuantumurilor minime ale burselor școlare la finele anului 2020, fără, însă, a
menționa ceva despre cuprinderea acestora în legea bugetului de stat.

Consiliul Național al Elevilor remarcă o tergiversare nefirească a procesului de
includere a sumelor aferente burselor elevilor în bugetul de stat pentru anul 2021, în
ciuda faptului că legea impune acest lucru în mod clar. Astfel, în cazul în care Guvernul
nu va include banii pentru bursele elevilor în bugetul de stat, Hotărârea de Guvern nr.
1064/2020 nu va avea aplicabilitate, iar diferențele colosale dintre bursele oferite de la o
localitate la alta vor continua să existe. Pentru a evita asemenea situații, în care
administrațiile locale acordă burse de numai 8 lei1 pe lună, este imperios ca acestea să
aibă drept punct de plecare suma de 100 de lei, stabilită de către Guvernul României în
luna decembrie a anului trecut.

Totodată, trebuie să atragem atenția cu privire la repetatele intenții ale Consiliului
Național al Elevilor de a purta discuții cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, în sensul
dezbaterii problematicii burselor școlare, fără a primi, însă, vreun răspuns. Criticăm cu
fermitate, totodată, procesul netransparent de elaborare a legii bugetului de stat pentru
acest an, fără consultarea directă a reprezentanților societății civile", precizează într-un comunicat CNE.

„În ultimii 3 ani, Consiliul Național al Elevilor, alături de elevii din întreaga țară, a
luptat pentru obținerea unui cuantum minim al burselor elevilor! În luna decembrie a
anului trecut, acest cuantum a fost stabilit, în sumă de 100 de lei. Acesta nu va fi aplicat,
însă, dacă sumele necesare acoperirii cuantumului minim pentru toți elevii care
beneficiază de burse nu vor fi incluși în legea bugetului de stat pentru anul 2021. Vom
lupta până la capăt pentru colegii noștri, care merită burse mai mari de 8 lei pe lună, așa
cum se practică în unele localități. Nu ne vom opri aici!”, a declarat Rareș Voicu,
președintele Consiliului Național al Elevilor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel