Consiliul Național al Elevilor, SOLICITARE către Iohannis și Guvern. Acest lucru este obligatoriu
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Consiliul Național al Elevilor a informat că 900.000 de elevi români au fost lăsați în afara sistemului de învățământ public odată cu suspendarea cursurilor față în față de pe 11 martie 2020.

Dreptul la educație a fost încălcat întrucât educația nu a putut continua în comunitățile dezavantajate, acolo unde dispozitivele conectate la Internet și accesul la rețelele educaționale rămân o utopie. Dreptul la educație a fost încălcat pentru că statul român nu a furnizat accesul la școala online”, a transmis CNE, într-un comunicat, referindu-se se mai apoi la rezultatele celor două examene de final de an.

Executivul trebuie să investească în sectorul educațional

Consiliul argumentează că o investiție în educație are doar rezultate pozitive, iar în acest moment este imperativ ca toți copiii români să aibă acces nemijlocit la educația online.

O investiție în sectorul educațional înseamnă o investiție în societate, motiv pentru care noi, semnatarii acestei scrisori deschise, reprezentanți ai organizațiilor de profil, vă solicităm promulgarea și implementarea L327/2020, o inițiativă legislativă prin care Executivul va putea să asigure accesul nemijlocit la educație online pentru toate categoriile de elevi și profesori, astfel încât procesul instructiv-educativ va putea continua independent de evoluția pandemiei provocate de Coronavirus. Această inițiativă legislativă trebuie promulgată de urgență și implementată cu rigurozitate, astfel încât luna septembrie va fi o lună în care toți elevii se vor întoarce la școală, nu doar cei care au un statut socio-economic confortabil”, se mai arată în comunicat.

Educația nu trebuie limitată la o clădire, ci trebuie să fie o parte a vieții elevilor

Orizontul spre care țintim este ca digitalizarea echitabilă a educației să devină o prioritate pentru sistemul de învățământ. În acest sens, autoritățile publice trebuie să facă eforturi pentru îndeplinirea acestui scenariu: procesul educațional devine parte din viața elevului și nu se limitează la o clădire pe care o numim școală. Procesul instructiv-educativ trebuie să devină unul participativ, incluziv, transparent și să se plieze pe realitatea impusă de evoluția tehnologică”, încheie CNE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel