Consiliul Judeţean Arad: Guvernul nu a plătit despăgubirile "promise" după inundaţiile de anul trecut
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Arad aminteşte Guvernului că nu a acordat nici până astăzi despăgubiri "promise" anul trecut după inundaţiile produse în judeţ, solicitând Prefecturii să se implice pentru obţinerea de fonduri pentru arădenii afectaţi de noi inundaţii, la finalul săptămânii trecute.
"Anul trecut, Consiliul Judeţean Arad a transmis Prefecturii mai multe solicitări privind acordarea de fonduri de la Guvern pentru lucrările de refacere a drumurilor judeţene sau podurilor din judeţ, în urma calamităţilor, în localităţile Conop, Aluniş, Petriş, Brazii, Mădrigeşti, Buceava, Iacobini, Frumuşeni, Petriş, Juliţa, Dieci, Dezna etc. Am constatat că Guvernul a alocat bani pe criterii politice unor judeţe PSD, şi nu neapărat acolo unde ar fi fost mai mare nevoie. Acolo unde am putut, am executat lucrările din fondurile Consiliului Judeţean (...) Constat acum că prin nealocarea banilor de la Guvern pentru unele localităţi unde doar Guvernul putea interveni, ca de exemplu la Conop, drama oamenilor se repetă. Şi de această dată există aceleaşi probleme ca anul trecut, fiindcă Guvernul nu a alocat banii promişi pentru lucrările de consolidare, chiar dacă în joc este acoperişul de deasupra capului oamenilor. Solicit din nou Prefecturii să ţină cu arădenii, să se asigure de despăgubirea sinistraţilor şi să muncească vizibil în interesul Aradului', afirmă preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, într-un comunicat de presă remis luni.
Conducerea CJ aminteşte că zeci de gospodării din mai multe localităţi au fost inundate anul trecut şi au fost distruse podeţe de lemn, poduri de beton, punţi de trecere, porţiuni din drumuri judeţene şi comunale.
"Toate lucrările efectuate au fost plătite de Consiliul Judeţean, iar Guvernul României nu le-a decontat nici până astăzi, când Aradul se confruntă cu un nou val de inundaţii", a mai afirmat Cionca.
Aproximativ 20 de gospodării au fost inundate, duminică, în localitatea arădeană Lalaşinţ, în urma unei viituri produse pe un pârâu din zonă, pe fondul ploilor abundente înregistrate. Inundaţiile au afectat mai multe străzi, un drum judeţean şi terenuri arabile, iar pompierii au intervenit, până luni dimineaţă, cu motopompe pentru a-i ajuta pe localnici să evacueze apa din gospodării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News