Războiul din Ucraina se va termina cel mai probabil la începutul lunii mai, atunci când Rusia rămâne fără resurse pentru a mai ataca, a declarat luni seara Oleksiy Arestovich, un consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean, scrie The New York Post.
Discuțiile dintre Kiev și Moscova – în care Arestovich nu este implicat personal – au adus până acum foarte puține rezultate, în afară de câteva coridoare umanitare din orașele ucrainene asediate. Într-un videoclip publicat de mai multe mass-media ucrainene, Arestovich a spus că momentul exact al sfârșitului războiului va depinde de câte resurse este dispus să angajeze Kremlinul în invazia Ucrainei.
”Cred că cel târziu în mai, începutul lui mai, ar trebui să avem un acord de pace, poate mult mai devreme, vom vedea, vorbesc despre ultimele date posibile.”, a spus Arestovich.
Moment de răscruce pentru Ucraina
”Suntem la răscruce acum: fie va fi un acord de pace rapid, într-o săptămână sau două, cu retragerea trupelor şi tot ce mai implică, fie va exista o tentativă de a aduna să zicem nişte sirieni pentru runda doi şi, când îi ‘măcinăm’ şi pe ei, un acord la jumătatea lunii aprilie sau spre sfârşitul lunii aprilie”, a precizat consilierul ucrainean.
Un scenariu ”total nebun” ar fi ca Rusia să trimită recruţi care să aibă doar o lună de pregătire, a adăugat Arestovici. El a mai spus că şi după ce se va semna un acord de pace ar mai putea exista mici ciocniri timp de un an.
Rusia ar angaja mercenari din Libia și Serbia ca să îi trimită în Ucraina. Ce salariu le oferă
Rusia se pregătește să aducă libieni și sârbi să lupte în Ucraina, pe lângă mercenarii sirieni pe care îi înrolează deja, a susținut Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene.
”Conform informațiilor disponibile, sunt implicați un număr mare de militanți din alte țări (Siria, Serbia)”, susțin Forțele Armate ucrainene.
Rusia le plătește mercenarilor străini un salariu lunar de 300-600 de dolari pentru a lupta în Ucraina și a aprobat recrutarea a 16.000 de voluntari din Orientul Mijlociu. Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor