Consilierul lui Orban, declaraţie HALUCINANTĂ. "În România, oamenii votează COVID, nu restricţii"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Bogdan Glăvan, profesor de economie, teoretician libertarian şi consilier al premierului Ludovic Orban, a făcut o declaraţie uluitoare despre restricţiile adoptate de Guvernul PNL. 

"Am spus de la bun început că lockdown-ul e opțiunea nucleară, o dai odată și gata, nu poți s-o folosești de 7 ori; ideea este să câștigi timp, să aplatizezi curba, să te pregătești astfel încât să faci mai bine față infectărilor, să aștepți să vezi ce tratamente merg, să speri într-un vaccin. Ar fi fost o calamitate dacă nu făceam asta.

Între timp... unii nu au fost de acord de la bun început cu măsurile dure de distanțare socială, alții au început să se opună pe parcurs. Toată vara am vorbit cu oameni care înjurau guvernul pentru lockdown-ul din primăvară. Acolo unde livram bere îmi povesteau antreprenorii din restaurante ce nemulțumită este lumea, cum se înjură pe la mese.

Este un fapt că românii ( în special categoria activă a populației), indiferent ce au crezut inițial, astăzi se opun unor măsuri foarte restrictive. Cred că ne-am obișnuit psihic cu ideea că n-avem ce face, virusul va circula mult și bine, vaccinul vine mai încolo și, mă rog, suntem prea săraci ca să ne permitem atâta preocupare pentru viața fiecăruia.", a scris Bogdan Glăvan pe Facebook. 

"În România, oamenii votează COVID"

"Poate că populația simte intuitiv (văzând și experiențele cunoscuților care s-au îmbolnăvit), că în general nu e o mare brânză covid-ul ăsta. În România mor oricum lunar circa 20-25 000 de oameni; anual moare 1,5% din populație. Poate că publicul nu se emoționează la ideea unei creștere cu 10% a mortalității anuale, adică la scenariul a încă vreo 20-30 000 de decese suplimentare.

Politic vorbind, trebuie să ne supunem majorității. În America a ieșit Kamala, în România oamenii votează covid, nu restricții. Este necesar să acceptăm situația. Dacă oamenii fac atâta scandal pentru închiderea piețelor ÎNCHISE, câtă vreme acestea sunt ceva rar în România și oricum se pot muta în spațiu deschis fără probleme, așa cum au funcționat atâta amar de vreme, înseamnă că cei preocupați atât de mult de salvarea vieților sunt excesiv de simțitori.

Trebuie să ne păstrăm echilibrul.", a mai scris acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel