Consiliera lui Iohannis o comite din nou. Ce propune aceasta
Sandra Pralong (consilier de stat în Administraţia Prezidenţială responsabilă pentru relația cu diaspora) a propus instalarea de camere web la sate, sperând că acestea vor crea un atașament față de țară.
„În primul rând, Internet în sate, poate că punem camere de luat vederi în faţa obiectivelor în fiecare sat, ca românii din străinătate să-şi vadă găina care trece prin faţa bisericii. Nu vă daţi seama ce ataşament ar crea această legătură extraordinară”, a spus Sandra Pralong la o dezbatere cu diaspora, scrie psnews.ro.
Satele românești se confruntă cu probleme mult mai grave, precum lipsa facilităților elemantare sau drumuri prost făcute, ceea ce face propunerea Sandrei Pralong ieșită din comun.
Declarația ei a venit în contextul în care ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, a anunțat un proiect de introducere a unor rețele de comunicații în bandă largă în 780 de localități rurale.
Sandra Pralong a intrat în atenţia opiniei publice la sfârşitul anului 2014, într-o dezbatere privind predarea religiei în şcoli, când declara că oamenii adevărați nu au nevoie de religie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News