Consilier USR, cercetat de poliție. Ar fi bătut un localnic
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Un consilier USR este cercetat de poliție după ce ar fi bătut un localnic.

Poliţiştii arădeni au anunțat că s-au sesizat din oficiu, miercuri, cu privire la o presupusă agresiune comisă de un consilier local al USR. Astfel, oamenii legii au deschis o anchetă după ce fostul candidat pentru postul de primar în comuna Vladimirescu ar fi agresat un localnic, transmite Agerpres.

"Poliţiştii din Vladimirescu s-au sesizat din oficiu, pentru lovire sau alte violenţe, urmând ca din cercetări să reiasă starea de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Până la această oră, nu a fost depusă o plângere penală cu privire la faptă", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Consilierul local Raul Rareş Duca este acuzat de un localnic că l-a bătut după ce i-a atras atenţia politicianului că i-a călcat cu ATV-ul un teren cultivat cu lucernă. Presupusul agresor neagă şi spune că are neînţelegeri mai vechi cu familia presupusei victime.

Ce spune localnicul



Contactată de Agerpres, presupusa victimă, Cosmin Iosif Cociuba (48 de ani), a relatat că are luate în concesiune cinci hectare de teren, pe care a cultivat lucernă, iar în ultima vreme a observat că terenul era călcat de vehicule. El susţine că l-a văzut pe consilierul local în timp ce circula cu un ATV pe lucernă şi a dorit să-i atragă atenţia, iar politicianul, care era însoţit de copilul său, l-ar fi atacat.

"I-am zis: nu mai fă drifturi pe lucernă, te rog frumos, că o calci şi ea nu mai răsare în primăvară. El a zis: mă doare-n paişpe, am bani să ţi-o plătesc. (...) Mi-a dat un cap în gură, la care am picat pe partea dreaptă jos. A sărit cu pumnii şi m-a lovit şi a zis: te omor, mă, te omor, am bani să te plătesc, nu mă interesează de voi. Am zis: bine, măi, omoară-mă! S-o ridicat de pe mine, eu m-am ridicat, la care mi-am pus mâna la nas şi am văzut că sunt plin de sânge. Am zis: Băi, Raul, hai înapoi să stăm de vorbă că mi-ai spart nasul. El s-a urcat în ATV şi n-a mai zis nimic", susţine Cosmin Iosif Cociuba.

Anterior, şi familia presupusei victime povestise pentru Agerpres cum s-ar fi întâmplat agresiunea.

"I-a zis (să nu mai calce lucerna - n.r.) şi atunci Raul Duca a luat foc. (...) Nu se aştepta vărul meu să fie lovit, dar aşa tare s-a alterat că i-a spus la copil să plece cu ATV-ul, să treacă drumul. (...) I-a dat direct un cap în gură, a căzut jos, că a ameţit. L-a luat la pumni, i-a dat vreo şase-şapte pumni", a declarat Mărioara Varga, care l-a dus la spital pe bărbat.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad s-a emis un raport medical pentru radiografia nasului, pe care scrie "fractură nedeplasată de OPN". S-a recomandat consult ORL, consult stomatologic, tratament de specialitate şi monitorizare prin medic curant.

"La examinarea medico-legală, persoana ne prezintă următoarele leziuni traumatice: piramida nazală discret echimozată albăstrui, în 1/3 superioară; discretă tumefacţie echimotică albăstruie a regiunii temporo-zigomatice stângi. Acuză mobilitate a incisivilor centrali superiori (pe fond de parodontopatie cronică)", scrie în certificatul medico-legal emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad.
 

Consilierul USR se declară nevinovat

Raul Rareş Duca susţine că nu l-a lovit pe respectivul localnic şi că are neînţelegeri mai vechi cu familia acestuia.

"Am martori şi dovezi foto-video că nu am agresat persoana respectivă şi nu am fost pe parcela dânsului, ci pe un drum comunal. M-am oprit lângă nişte copaci tăiaţi şi pregătiţi pentru transport, am făcut poze şi am trimis către colegii de la mediu, timp în care m-am trezit cu un domn venit cu o maşină care a început să mă înjure, ameninţe şi bruscheze. După câteva ore am fost căutat de către nişte cunoscuţi interlopi din Arad, care fac parte din familia presupusei victime, care mi-au pretins sume de bani ca să nu ajungă în presă că am avut conflict cu un verişor de-al lor, ameninţând că mă distrug public altfel", susţine consilierul.

Familia localnicului care ar fi fost agresat spune că a mers cu acesta două zile la rând la sediul Poliţiei Vladimirescu pentru a depune plângere, însă din cauza programului de lucru au ajuns de fiecare dată seara, în jurul orei 18,00, şi nu au găsit un agent care să le înregistreze declaraţiile. La postul de poliţie li s-ar fi spus că au termen 30 de zile pentru a depune sesizarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel