Consilier PNL, pe făraș, după ce a votat cu PSD
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un consilier liberal este pe lista exclușilor din PNL după ce a votat, luni, cu PSD. 

Consilierul local PNL Cezar Toporaş ar putea fi sancţionat cu excluderea din partid, potrivit Agerpres. El a votat, în şedinţa de luni a forului local bârlădean, pentru alegerea Roxanei Miron Feraru de la PSD în funcţia de viceprimar al municipiului Bârlad. 

"În cadrul şedinţei Biroului Permanent Local (BPL) al PNL Bârlad, printre alte puncte, s-a discutat şi situaţia domnului consilier Cezar Toporaş, dar nu a putut fi luată o decizie deoarece dumnealui nu a fost prezent. La o şedinţă viitoare, va fi chemat şi urmează să se decidă dacă se impune ridicarea calităţii sale de membru PNL", a declarat, marţi, Dumitru Boroş, primarul municipiului Bârlad, pentru sursa citată. 

Postul de viceprimar al municipiului Bârlad a rămas neocupat încă de la alegerile locale din iunie 2016. Consiliul Local al municipiului Bârlad are în componenţă zece consilieri social-democraţi, zece de la PNL şi un independent.

Calculul voturilor

La desemnarea viceprimarului, Roxana Miron Feraru, aleasă în funcţie cu unsprezece voturi 'pentru', nouă dintre consilierii PNL, în afară de Cezar Toporaş, şi consilierul independent Bogdan Sîrbu au votat la vedere pentru candidatul propus de PNL, iar cei de la PSD au votat propunerea partidului, ceea ce ar însemna că Toporaş, care a ales să voteze în mod secret, a ales candidatul PSD.

Roxana Miron Feraru, noul viceprimar al Bârladului, are 26 de ani şi este de profesie sociolog. Până acum, această funcţie nu a mai fost deţinută de o femeie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel