Connect-R şi SHIFT, gest impresionant pentru Nosfe în finala ”Te cunosc de undeva!”
Connect-R şi SHIFT au făcut un gest impresionant în marea finală „Te cunosc de undeva!”.
Emoţiile vor atinge cote maxime în marea finală a sezonului 18 „Te cunosc de undeva!”, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. Cele patru cupluri finaliste vor lupta mai aprig ca niciodată pentru câştigarea trofeului pus în joc în acest sezon, iar momentele cu adevărat copleşitoare se vor resimţi din plin pe scena transforming show-ului de la Antena 1.
S-a întâmplat şi în timpul reprezentaţiei lui Connect-R şi SHIFT, cuplul de finalişti care a decis să facă un gest impresionant la finala „Te cunosc de undeva!”.
Ruleta le-a adus lui Connect-R şi SHIFT o ultimă transformare cu adevărat emoţionantă, o colaborare a doi mari artişţi din domenii muzicale diferite: Sting şi Puff Daddy, cu piesa „I’ll Be Missing You”, iar cei doi au decis să închine momentul în memoria regratatului artist NOSFE. Momentul a fost unul surpriză pentru toţi cei aflaţi pe platoul de filmare, care l-au privit cu ochii în lacrimi şi copleşiţi de emoţie.
„Am vrut neapărat să dedicăm momentul ăsta celor care l-au iubit pe NOSFE şi, în special, familiei, fetiţiei şi soţiei lui!”, a mărturisit Connect-R, în vreme ce SHIFT a completat: „Aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte, deşi îmi este foarte, foarte greu. Ştiu că nu am vorbit foarte mult sezonul ăsta Te cunosc de undeva!, dar vreau să vă mulţumesc tuturor: în primul rând, colegilor, nişte artişti superbi, juriului minunat, că ne dă puterea să devenim mai buni, pe zi ce trece şi vreau să vă mai spun că experienţa asta a fost în acelaşi timp şi una foarte tristă pentru mine. De ce spun asta? Pentru că în timp ce eram antrenat în acest show, fratele meu din altă mamă, NOSFE, s-a dus într-un loc mai bun. Sunt foarte fericit şi emoţionat că am făcut momentul ăsta pentru el, în finala Te cunosc de undeva! Emoţia este mai mare ca la orice concert pe care l-am avut vreodată!”.
Întregul moment va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20:00 la Antena 1, în cadrul finalei celui de-al 18-lea sezon Te cunosc de undeva!. Tot sâmbătă va fi ales şi marele câştigător al sezonului 18 al transforming show-ului.
Mădălina Crețan, soția lui Nosfe, mărturisiri emoționante după moartea artistului
Mădălina Crețan, soția lui Nosfe, a făcut primele declarații după moartea artistului.
„Nu mi-a plăcut niciodată să plâng în public. Nu pot să vorbesc despre ce s-a întâmplat. Este o traumă pe care încerc să o vindec cumva. Nu pot să dorm... Nu mă interesează absolut nimic din tot ceea ce s-a scris, nu mă interesează și nu m-a interesat niciodată părerea oamenilor care nu ne-au cunoscut”, a spus Mădălina Crețan.
„Mi-a spus, la începutul relației, că el crede că nu o să trăiască mult, inclusiv piesele lui. Cred că unul dintre motivele pentru care reușesc să mă ridic din pat dimineața, cu excepția fetiței, este că simt că am rămas cu o datorie foarte mare vizavi de proiectele lui. Toată lumea știe că au rămas multe piese nelansate și nu pot permite ca acele piese să rămână nelansate. Cu siguranță, este terapie faptul că mă ocup în continuare de proiectele lui, simt că încă lucrăm împreună și că mă ajută. Îl simt încă. Am foarte multe planuri în cap, el își dorea să lanseze anul acesta un album aniversar și să facă un documentar cu toți prietenii lui, scria și o carte”, a spus soția lui Nosfe. Mai multe declarații, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News