Data publicării:

Conjuncție Marte-Saturn. Nu s-a mai întâmplat de aproape 30 ani! La ce trebuie să ne așteptăm

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Pe 22 martie, Saturn a intrat în Vărsător, iar pe 30 martie, Marte și-a început tranzitul prin același semn.

Săptămâna aceasta, cele două planete fac o conjuncție care va influența din plin modul cum ne raportăm la distanțarea socială sau la viața online. Ultima dată când cele două planete au fost conjuncte a fost în martie 1992. 

Saturn este considerat Marele Malefic și este responsabil pentru teste, limitări, restricții, dar și construcție. Marte, Micul Malefic, arată forța, energia, motivația, dar și agresivitatea. Vărsătorul iubește comunitatea, spațiul, grupurile, socialul, tot ce este online, descoperirile, inovația, tehnologia, dar și rațiunea în detrimentul emoțiilor.

De această dată, conjuncția nu va face decât să evidențieze și mai mult distanțarea socială impusă de vremurile în care trăim și dezvoltarea vieții online. Dacă până acum ne plângeam și comentam, de acum încolo lucrurile se vor schimba. În zilele următoare vom resimți neputința și vom accepta. Ne vom confrunta cu limitările personale, însă acestea ne vor obliga să inventăm instrumente utile de a face față, de a rezista și de a ne obișnui cu lipsa fizică a persoanelor dragi în viața noastră. Până la urmă, rețelele online ne fac viața mai ușoară. 

Marte va ieși din Vărsător pe 13 mai, însă Saturn se va reîntoarce în semnul Capricornului abia în data de 01 iulie. Deci este posibil ca restricțiile impuse pentru prevenirea Covid-19 să dispară în mare parte din a doua lunii a verii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel