Data actualizării:
Data publicării:

Congres USR. Nicuşor Dan, afirmaţii despre un abuz: Sunt şocat

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul Dan Barna este noul președinte al Uniunii Salvați România (USR), acesta fiind ales în cadrul Congresului extraordinar al partidului desfășurat la Poiana Brașov. În acest context, Nicuşor Dan a transmis un mesaj pe Facebook.

"Mai multe persoane importante din USR reclama neregulile Congresului de ieri. Acum avem cifrele. La congresul USR de ieri au lipsit sau si-au anulat votul 96 de persoane din lista de 276 de delegati (din care aprox. 90 din afara Bucurestiului).

Daca adaugam pe cei 58 de delegati pro-Seidler alesi initial la Bucuresti, Cristian Seidler ar fi castigat din primul tur (cu aprox. 150-160 de voturi). Pe sistemul impus la al doilea rand de alegeri din Bucuresti, ar fi luat in aici maximum 35 de voturi. Adica, ar fi obtinut in total 125 la Congres si ar fi pierdut in turul doi in fata coalitiei Barna – Alexandrescu. Anularea nestatutara a alegerilor din Bucuresti a decis asadar presedintele USR.

Vreau sa explic si de ce vorbesc despre ce se intampla in USR. Am plecat din partid crezand ca las in urma o organizatie de oameni principiali care merge pe drumul ei. Am respectat decizia majoritarii. I-am apreciat in special pe oamenii care mi-au spus in fata (si am imaginea momentului intiparita in memorie) ca vor vota pozitionare fata de referendumul pentru familie, ca e o decizie de principiu pentru ei, ca principiile lor prevaleaza in fata optiunii mele. Ei bine, sunt socat sa vad ca exact acele persoane nu reactioneaza la abuz, la ilegalitate, la denaturarea scopurilor pentru care organizatia s-a creat. Parlamentarii juristi, cu care USR-ul se mandreste cand fac opozitie la atacurile la justitie ale PSD-ului, spun ca alegerile din Bucuresti au fost anulate nestatutar, solicita arbitraj independent, si nimeni din tabara avantajata de decizie nu doreste o dezbatere pe fond, nu isi consulta un prieten avocat.

[citeste si]

Eu nu mai sunt in partid, dar in USR au ramas oameni care au venit pentru mine, care au muncit pentru USR timp de mai bine de doi ani, carora le-am recomandat sa ramana dupa ce eu am plecat si care imi spun ca nu mai suporta nelegalitatea si denaturarea scopurilor USR-ului. Fata de acesti oameni am o responsabilitate. Mesajul meu de ieri (in termeni poate prea duri, dar corect in fond) si mesajul meu de azi sunt o asumare a acestei responsabilitati", este mesajul transmis de Nicuşor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel