Data publicării:
Congres PNL. Antonescu: Nu mi-e dor de el
Crin Antonescu a anunţat că nu va participa la Congresul liberalilor de sâmbătă, deoarece ar putea exista o 'parazitare mediatică' a evenimentului şi a afirmat că Ludovic Orban nu trebuie să fie preşedinte al partidului.
'Nu am nici dorinţa, nici dorul, nici plăcerea - o spun fără niciun fel de dramatism, o spun absolut egal, cu toată prietenia şi cu toată sinceritatea - să particip la acest Congres. În plus, nu se pot evita nici măcar atunci când eşti foarte clar, când nu există niciun semn că n-ai fi cât se poate de cinstit atunci când afirmi că un drum este închis, că nu te mai interesează, nici atunci nu poţi evita comentariile nesfârşite şi lanţul ipotezelor. O prezenţă a mea la Congres ar alimenta astfel de lucruri, ar parazita cel puţin parţial mediatic un Congres care are dreptul lui, cu candidaţii lui, cu oamenii lui. PNL este atât cât este fără mine astăzi şi aşa va fi în viitor. Nu are niciun rost pentru PNL, în primul rând, să existe astfel de forme de parazitare mediatică sau de neînţelegeri. (...) Îmi pasă, doresc ca acest partid să aibă şansele şi să le valorifice, îmi doresc să-şi aleagă un conducător, dar asta nu înseamnă că mi-e dor de el', a spus Antonescu, într-un interviu acordat Realitatea TV.
[citeste si]
El a afirmat că cele două candidaturi la şefia PNL sunt legitime, dar că el îl susţine pe Cristian Buşoi, deoarece face parte din noul eşalon al partidului. 'Dl Orban cred că nu trebuie să fie în acest moment preşedinte al PNL. Cred că acum, în 2017, trebuie altceva', a adăugat fostul preşedinte al PNL. În opinia lui Antonescu, Cristian Buşoi este 'un om cu foarte multă personalitate, cu foarte multă ştiinţă de carte, care a pendulat foarte intens între Bruxelles şi Bucureşti, într-un mod foarte eficient, a fost implicat în politica internă a partidului şi a făcut faţă unor situaţii complicate'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News