Data publicării:
CONGRES, nouă conducere. Anunțurile lui Ciocan: Drepturile tuturor polițiștilor, vârf de lance
Sindicatul Național al Agenților de Poliție a ales noua conducere și și-a setat noile obiective pentru „renașterea” sa, anunță Christian Ciocan.
„Sunt împreună cu colegii mei de la Sindicatul Național al Agenților de Poliție, s-a încheiat congresul pentru alegerea noii conduceri. Președintele Surugiu a rămas ca președinte de onoare, iar la nivelul Bucureștiului cel care are întreaga greutate a conducerii și este prim-vicepreședinte, cel care ia deciziile de facto, este domnul Viorel Șeicaru”, a transmis Christian Ciocan, EXCLUSIV pentru DC NEWS.
„Suntem în legătură cu colegii mei în acest moment, SNAP își propune ca reîncepând de astăzi să fie din nou cel mai puternic sindicat și ca voce și ca fapte în economia Ministerului de Interne. Sindicatul este extrem de hotărât să pună piciorul în prag odată pentru totdeauna pentru ca toate drepturile polițiștilor care au fost încălcate în ultimii 30 de ani să fie actualizate și aduse în legalitate”, a continuat el.
„Baza poliției, oameni care stau în ploaie, în vânt, oameni de ordine publică, agenți de poliție rutieră, colegi de-ai noștri care merg pe frontieră, oameni care nici pe departe nu stau în birouri călduțe recunosc diligențele ministrului Marcel Vela. SNAP își propune ca drepturile tuturor polițiștilor să devină vârful de lance cu care vor merge înainte”, a conchis Ciocan.
Sindicatul Național al Agenților de Poliție este cel mai numeros sindicat polițienesc din România, reprezentând peste 75% din forța de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News