Congres PSD online. Social-democrații își aleg președintele - Cum se va desfăşura
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Congresul extraordinar al PSD de astăzi este organizat online, cu 39 de centre de vot teritoriale, la care vor participa peste 1.500 de delegaţi, în cursa pentru şefia partidului fiind înscrişi Marcel Ciolacu, actualul lider interimar, şi fostul ministru Eugen Teodorovici.

Congresul va avea loc la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10:00. 

Votul se va desfășura de la 13:05 până la 14:00, va fi secret, cu buletine, procesele verbale urmând a fi transmise la centru. Centrele teritoriale vor fi dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a congresului, iar toţi participanţii vor avea acces pe ecrane la imaginile din celelalte centre. La 14.05 va fi susţinut un discurs de către preşedintele ales al PSD.

La conducerea PSD candidează actualul lider interimar al partidului, Marcel Ciolacu, şi senatorul Eugen Teodorovici - singurul parlamentar social-democrat care n-a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Tot astăzi, delegaţii PSD vor supune la vot dacă preşedintele Consiliului Naţional al PSD ar putea fi ales direct de congres. Vasile Dîncu a devenit, la sfârşitul lunii iulie, preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel