Data publicării:

Conflictul Moraru-Badea, un fel de Nicolae Iorga- Zelea Codreanu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

”Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. Îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!". Asta i-a scris Corneliu Zelea Codreanu lui Nicolae Iorga. Marele istoric, cel mai probabil la cererea MS Regelui Carol, care dorea să-și regleze conturile cu Mișcarea Legionară, reclamă la Parchetul Militar ”calomnia”. Codreanu este arestat, judecat și condamnat la șase luni închisoare, fiind ucis de gardieni în timpul detenției.

Evident, nu putem face o paralelă între personaje, dar mecanismul implicat în 1938 poate fi luat în considerare acum, când analizăm evoluția ”penală”  a disputei Badea-Moraru. Radu Moraru transferă un schimb de replici din mass media în instanță. Legătura ”Nașului” cu un lider autoritar pe care îl slujește cu dăruire trece de limitele orientărilor politice, mergând aproape de pasiune. Iorga se afla, politic vorbind, în tabăra unui lider care trecea de la monarhia constituțională la dictatura personală. Timpurile s-au schimbat, tendința și afilierile sunt , într-un fel, asemănătoare. (Nu contează ce și de ce susține Badea, acum este în Opoziție, exact ca persoana reclamată pentru calomnie, în urmă cu peste 70 de ani).

Disputa putea fi citită în cheia autopromovării (te înjuri cu unul care are audiență, ca să nu te uite lumea, cât stai pe bară), până când s-a ajuns la reclamații în instanță pentru ”amenințare”. Din acest moment plângerea lui Radu Moraru nu-i mai servește decât Puterii. Fie pentru hărțuirea lui Badea, fie chiar pentru sancționarea acestuia în Instanță.  Totul depinde de planurile pe care le are cu presa nealiniată. Oricum, la niște interceptări telefonice tot va servi plângerea Nașului. Nu cred că publicul crede o clipă că Moraru e amenințat. Poate îi și disprețuiește pe ”plângăcioși”, pe cei care își cheamă fratele mai mare de la Cotroceni, de fiecare dată când le arată pumnul, un alt puști  din cartier.

În plus, a pretinde că Badea ți-a dorit să mori, la propriu, înseamnă că ești prost, pur și simplu. Oricine va citi ce a declarat Badea poate vedea realitatea. Badea își dorea ca Moraru să nu mai mănânce din banul public. Iată citatul: ” Ratatul asta maroniu nu va muri de foame. Va manca in continuare mult cacat expulzat in urma digestiei banului public.Sau poate totusi va muri.P.S. Mori !!!!!”.  Deci, Badea face presupunerea că, și fără contract cu RCS/RDS, Moraru nu va muri de foame, apoi își exprimă speranța că, totuși, va muri. Am observat că Moraru refuză să moară. De foame. Poftă bună!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel