Conflict Israel - Hamas. Mircea Coșea: Ce înseamnă pentru România și riscul unui Al Treilea Război Mondial
Profesorul universitar Mircea Coșea a avut amabilitatea să facă o scurtă analiză, pentru DCBusiness, legată de ceea ce înseamnă pentru România războiul declanșat în urmă cu câteva zile de teroriștii Hamas în Israel.
Profesorul a spus că: ”Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă acum în zona asta a Israelului va afecta toată economia mondială într-o manieră mai directă sau indirectă, deoarece, în pofida faptului că este o țară mică, Israelul reprezintă un punct foarte important din punct de vedere al conexiunilor internaționale în plan economic, bancar și militar”, a explicat expertul.
Mircea Coșea a mai adăugat că: ”Israelul este o țară mică dar este o țară extrem de importantă din punct de vedere al relațiilor pe care le are în întreaga lume economică puternică, mai ales în Statele Unite ale Americii, dar nu numai. Din acest punct de vedere nu putem să comparăm războiul din Ucraina cu cel care a început acum în Israel. Efectele la nivel global vor fi mult mai mari ale războiului din Israel”.
Cum va fi afectată România
Profesorul de economie a răspuns întrebării: ”Cum ne va afecta pe noi? ”. Analistul a explicat că: ”La prima vedere nu în mod direct, pentru că relațiile economice și militare cu Israelul sunt importante în România, dar nu sunt la nivelul pe care îl avem cu alte țări. Deci, deși ar părea că suntem puțin mai depărtați de efectele imediate, părerea mea este că ar fi o mare greșeală să nu apreciem că o mare parte din capitalul internațional, și spun internațional, nu multinațional, care activează în România are contribuții importante de capital sau de management al capitalului, de management al valorificării capitalului, de gândire economică în economia și structurile economice israeliene. Capitalul și managementul modern și foarte inovativ pe care Israelul îl are, practic este prezent în multe companii din România care sunt sub alt steag, ca și capitalul multor companii multinaționale și fonduri de investiții care lucrează aici și care sunt importanți în domeniul construcțiilor în România”, a explicat Mircea Coșea.
Profesorul a mai spus că: ”Mai este un lucru important, și anume că pentru România relația economică cu Israelul a reprezentat, deși nu foarte la vedere, un punct de legătură al economiei românești cu economia extracomunitară, prin negocierile, prin relațiile, prin sprijinul pe care anumite instituții, cum ar fi Camerele de comerț anumite comitete bilaterale româno-israeliene, România a avut de câștigat în multe domenii pe care Uniunea Europeană nu i le oferea”, a spus profesorul și a continuat explicând că este vorba despre ”așa numita diplomație comercială sau economică, de la care România au învățat mult și de care a beneficiat mult. Ultimele dezvoltări din acest punct de vedere, relații pe care s-a dezvoltat Camera de Comerț a României pe această direcție a relațiilor extracomunitare”.
Ce învață România de la Israel
Mircea Coșea a mai punctat că: ”Prin diplomația economică am văzut contribuția importantă a Israelului și aportul direct pe care le-au adus specialiștii Ambasadei Israelului la București, că ăsta e un lucru important, și anume că, deși nu este foarte public, aceste lucruri se cunosc, sau cum se spune într-o reclamă ”cunoscătorii știu” că România a avut multe relații, poate vor continua, de tatonare, de dezvoltare a unor legături bilaterale puternice între România și Israel în domeniul apărării. Aici avem o experiență mai veche”, a explicat Mircea Coșea referindu-se la un proiect vechi în care Israelul trebuia să ne modernizeze avioanele MIG.
Citește continuarea pe DC Business.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News