Data publicării:

Conflict Israel - Fâșia Gaza. Angela Merkel şi regele Iordaniei cer armistiţiu

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
În timp ce conflictul dintre Israel și grupurile islamiste palestiniene continuă, statele lumii cer ajungerea rapidă la un armistițiu. 

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, au pledat, marţi, pentru ajungerea rapidă la un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste palestiniene, precum şi pentru reluarea negocierilor de pace în conflictul israelo-palestinian, scrie Mediafax. 

Angela Merkel a avut, marţi, o discuţie prin videoconferinţă cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

"Cancelarul Angela Merkel a discutat astăzi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei despre actuala situaţie din Orientul Mijlociu. Amândoi au fost de acord că trebuie susţinute iniţiativele pentru un armistiţiu, dar şi că trebuie create condiţiile pentru reluarea negocierilor politice", anunţă Guvernul de la Berlin, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu, vizualizat de Mediafax.

Convorbire cu premierul Israelului 

Angela Merkel l-a sunat luni pe premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu. Cancelarul Germaniei a condamnat atacurile cu rachete lansate din Fâşia Gaza şi a exprimat speranţa că se vor opri rapid confruntările militare.

Confruntările între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza continuă. În Fâşia Gaza, bilanţul raidurilor aeriene israeliene este de cel puţin 212 morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi.

În Israel, bilanţul atacurilor cu rachetă este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania.

Îndemnul secretarului american al Apărării

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a îndemnat, marţi, Israelul şi grupurile islamiste palestiniene din Fâşia Gaza să înceteze confruntările militare, informează agenţia de presă Reuters, mai scrie Mediafax. Lloyd Austin a vorbit marţi, prin telefon, cu ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz.

"Lloyd Austin a reafirmat susţinerea de neclintit a Statelor Unite pentru dreptul Israelului la autoapărare şi pentru protejarea civililor israelieni şi a deplâns moartea civililor nevinovaţi israelieni şi palestinieni", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

"Lloyd Austin a exprimat susţinere pentru reducerea tensiunilor şi restabilirea calmului", precizează John Kirby.

Confruntările continuă 

Confruntările între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza continuă. În Fâşia Gaza, bilanţul raidurilor aeriene israeliene este de cel puţin 212 morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi.

În Israel, bilanţul atacurilor cu rachetă este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel