Conflict de interese, modificări legale
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea legii privind modificarea Statutului parlamentarului, care prevede că nu mai constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorul sau deputatul s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.
Pe 8 martie, plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat modificarea Statutului parlamentarului, informează Agerpres.
Prin actul normativ pentru completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor se introduce un nou alineat, prin care se statuează faptul că, prin derogare de la prevederile articolului 31 din Codul penal, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News