Conducerea UDMR Târgu Mureş, preluată de către organizaţia judeţeană, pe fondul disputelor interne
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că organizaţia judeţeană a preluat conducerea şi coordonarea UDMR Târgu Mureş, pe fondul disputelor interne apărute în ultima perioadă şi că există posibilitatea să se ceară Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) desfiinţarea acestei filiale. 

'S-a decis preluarea conducerii UDMR Târgu Mureş de către UDMR Mureş, asta înseamnă că tot ce se întâmplă în cadrul conducerii va fi coordonat de către judeţ.

Preşedintele executiv, Kovacs Peter, va fi responsabil pentru activitatea din Târgu Mureş. Tot ce înseamnă decizie politică va fi luată de către noi, împreună cu membrii organizaţiei de la nivelul municipiului. Iar pe parcurs vom decide exact care vor fi paşii următori pe care trebuie să îi facem (...) Au fost lupte crâncene, acestea destabilizează organizaţia şi nu este bine, oamenii nu doresc război, doresc să vadă muncă şi rezultate. Am văzut că trebuie făcut un pas, e nevoie de ordine şi trebuia luată o decizie. Cred că acest pas e binevenit şi nu dă posibilitatea la atacuri interne. Întotdeauna am spus că adversarii politici nu trebuie să fie în interior, ci în exterior şi întotdeauna e nevoie să gândeşti cum să te lupţi cu adversarii politici, nu cu colegii tăi. Acest lucru a fost destul de greu de perceput de către unii şi aici trebuia tranşat foarte clar situaţia (...) Analizăm deocamdată şi vom vedea dacă ne putem descurca mai bine fără UDMR Târgu Mureş, atunci vom propune desfiinţarea în cadrul CRU', a declarat Peter Ferenc.

Liderul UDMR Mureş a arătat că deşi UDMR Târgu Mureş este cea mai mare organizaţie din ţară, cel mai importantă nu este mărimea, ci să fie ordine. 'Există un singur vârf de coordonare, de aici încolo doar UDMR Mureş comunică, la fel şi ţelurile trebuie să fie aceleaşi. Şi aceasta întrucât urmează să pregătim alegerile locale, în care trebuie să ne prezentăm bine. La alegerile europarlamentare am primit un număr foarte mare de voturi, dar la nivel de Târgu Mureş e foarte puţin ca să câştigi Primăria, în acest moment 35% este foarte puţin, chiar dacă 23.000 de voturi înseamnă mult. Trebuie să ne pregătim şi să ne mobilizăm, chiar dorim să câştigăm şi funcţia de primar în Târgu Mureş. Ca un primar să poate face lucruri utile şi bune, trebuie să aibă majoritate în Consiliul local, iar din acest motiv se impune o colaborare între organizaţiile locale şi cea judeţeană (...) Este organizaţia ce mai mare din ţară, nu e importat cât de mare este, ci important este să fie ordine', a susţinut Peter Ferenc. Liderul UDMR Mureş a arătat că deja noua conducere şi-a preluat atribuţiile şi că a avut loc deja o întâlnire cu membrii Uniunii din Consiliul Local Târgu Mureş, în cadrul căreia s-au luat decizii cu privire la subiectele care vor fi dezbătute în şedinţa viitoare.

'În baza regulamentului, membrii fracţiunii trebuie să se supună şi să meargă pe acea linie trasată în cadrul organizaţiei', a avertizat liderul UDMR Mureş. În urmă cu câteva zile, preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, a reproşat public conducerii organizaţiei Târgu Mureş a Uniunii că nu a trecut în opoziţie în cadrul Consiliului Local al municipiului atunci când i s-a cerut, votând hotărâri favorabile actualei administraţii a oraşului, în timp ce liderul UDMR Târgu Mureş, deputatul Vass Levente susţine că atitudinea sa şi a consilierilor locali este un semn de bună convieţuire. Fostul preşedinte al UDMR Târgu Mureş, deputatul Vass Levente, declara, în urmă cu o săptămână, că există o presiune din partea organizaţiei judeţene asupra organizaţiei locale, dar că liderii UDMR Mureş trebuie să înţeleagă că nu e nevoie de o politizare permanentă la nivelul administraţiei publice a oraşului.

'UDMR Mureş nu doreşte ca UDMR Târgu Mureş să fie şi să lucreze pe propriile picioare, din păcate. Pot să enumăr o grămadă de simptome de sindroame, dar nu are rost, ar fi un lung şir de enumerat. Domnul Peter Ferenc trebuie să înţeleagă că în Târgu Mureş nu se mai poate politiza tot timpul cum încerca UDMR Mureş să sugereze predecesorilor mei, numai şi numai cu frustrări de partea maghiară. Nu se poate cu frustrare şi cel mai bun semn de convieţuire din 2020 încolo va fi că actuala conducere a UDMR Târgu Mureş a reuşit, în 2016-2020, să se înţeleagă în unele lucruri importante ale urbei, nefăcând altceva decât să accepte autoritatea unui primar ales cu vot democratic, fie el român sau maghiar. Iar rezultatele sunt de partea noastră', declara Vass Levente. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel