Conducerea organizației PNL Piatra-Neamț, destituită după pierderea alegerilor locale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
A fost destituită conducerea organizației PNL Piatra-Neamț.

Dizolvarea Biroului Municipal al organizaţiei liberale din Piatra-Neamţ a fost decisă luni de conducerea PNL Neamț. Decizia vine ca urmare a pierderii Primăriei la alegerile locale, se precizează într-un comunicat de presă emis de organizația județeană.

Potrivit sursei citate, principala responsabilitate pentru pierderea alegerilor îi revine actualului primar, Andrei Carabelea, cel care conducea şi organizaţia municipală liberală.

„Analizele se fac la rece, cu toate cărţile pe masă, iar în urma acestor analize se iau decizii, indiferent că unora le convine sau nu. PNL a pierdut postul de primar la Piatra-Neamţ, iar principala responsabilitate îi revine lui Andrei Carabelea, dar şi membrilor din Biroul Municipal Piatra-Neamţ”, a declarat, în comunicatul de presă, preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr.

Liderul PNL Neamţ a adăugat că la organizaţia municipală este nevoie de un suflu nou şi de o abordare diferită de cea de până acum.

Cine asigură interimatul

Astfel, până la organizarea de alegeri pentru constituirea unui nou for de conducere, interimatul va fi asigurat de actualul subprefect Adrian Ciobanu.

Andrei Carabelea, primar în funcţie al municipiului Piatra-Neamţ, aflat la primul mandat, a fost învins de social-democratul Adrian Vasile Niţă la alegerile locale din 9 iunie.

Pe de altă parte, filiala PNL Neamţ a obţinut cel mai bun rezultat din ultimii 34 de ani, clasându-se pe locul al 13-lea la nivel naţional, într-o ierarhie a partidului.

Cu toate acestea, liberalii au considerat un insucces major pierderea Primăriei Piatra-Neamţ, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel