Echipele de la PSD și PNL negociază conținutul programului de guvernare care va sta la baza viitoarei coaliții între social-democrați și liberali. Ulterior, părțile vor negocia protocolul de guvernare și componența viitorului Guvern.
Florin Cîțu, președintele PNL, leagă creșterile de salarii de performanța și reforma în administrație. Potrivit unor surse, Florin Cîțu este de acord cu creșterea pensiilor cu mai mult de 7 la sută, în contextul în care se ajunge, prin formula și reforma sistemului de pensii, ca sistemul să fie sustenabil.
De precizat că, sâmbătă, președintele PNL a spus că „trebuie să fie un sistem sustenabil de plată a pensiilor. Nu putem să creştem pensiile azi cu 30 la sută şi mâine să căutăm bani”.
Cu privire la alocațiile copiilor, potrivit surselor citate, președintele PNL preferă un sistem de deductibilități.
Cîţu: Închidem astăzi discuţia pe programul de guvernare, încheiem protocolul, apoi discutăm pe ministere şi funcţia de premier
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a precizat că urmează o nouă rundă de negocieri cu PSD și că speră ca, în cursul zilei de sâmbătă, partidele să se pună de acord în privinţa programului de guvernare, apoi să înceapă o nouă rundă de discuţii despre ministere şi funcţia de premier.
De asemenea, Florin Cîţu a precizat că vrea ca săptămâna viitoare să aibă loc votul pentru noul guvern în Parlament.
„Închidem astăzi discuţia pe programul de guvernare, încheiem protocolul, apoi discutăm pe ministere şi pe funcţia de premier. Vreau săptămâna viitoare să avem votul în Parlament”, a subliniat Florin Cîțu.
Întrebat la care dintre cele două partide - PNL sau PSD - va ajunge funcţia de premier, Florin Cîțu a făcut următoarele precizări: „În acest moment, discutăm despre programul de guvernare, nu am ajuns la problema premierului, nici a ministerelor. Le luăm pe rând, haideţi să ne înţelegem pe programul de guvernare şi după aceea mergem mai departe.”
Totodată, a precizat că UDMR este „parte din echipă”, în discuţiile purtate pentru formarea noului guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”