Condiția pusă de UE României, în 2004, privind birocrația. Gușă: Sunt 50% în plus angajaţi la stat... Este "Țara lui Papură Vodă"!
Cozmin Gușă, consultant politic, a vorbit despre condiția pe care UE a pus-o României, în 2004, înainte de aderare, privind birocrația.
"În 2004, când negocierile de aderare ale României la UE erau în toi, Vasile Puşcaş, negociatorul-şef , zice "ăştia ne-au spus că merge bine asta cu birocraţia, am făcut progrese, dar, din analiza lor, o să fie o condiţie nenominalizată - să o reducem, pentru că este bugetofagă". Aveam, la momentul ăla, 800.000 de angajaţi la stat. "Gata, domnule, ne pregătim. Hai să vedem pe unde putem să tăiem. Dezvoltăm investiții, piaţa privată, ca să absoarbă forţa de muncă, cursuri pe bani europeni...
Trebuia să ajungem pe la un 600.000. România era mai numeroasă decât astăzi, avea mult mai mulţi români care să fie deserviţi, pentru că, între timp, ne-au plecat câteva milioane, din 2004 până în 2022. Cifra aia de 800.000 care trebuia să ajungă la 600.000, că alea erau discuţiile de negociere cu UE, astăzi este cu 50% mai mare decât în 2004 - adică 1.200.000 pentru o populaţie deservită cu 4 milioane sau 5 milioane mai mică. Vă daţi seama? Punând astea în oglindă, o populaţie mult mai mică de deservit, plus tehnologia aferentă care a apărut între timp - 50% în plus angajaţi la stat... Este "Țara lui Papură Vodă", a spus Cozmin Gușă, în emisiunea Deferiți Mass-media, de la DCNews TV.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Citește și:
Birocrația din România. Bulai și Vâlcu, revoltați: "E o gândire stupidă" / "Se taie o pădure ca românii să dea copie după un certificat. Zici că ne mai naștem o dată"
Birocrația a fost subiect discuție și într-o ediție mai veche a emisiuneii "Nod în papură" de la DC News.
"Știi cum fac funcționarii? Te lasă 29 de zile, după care îți mai cer încă un act, iar pentru ăsta aștepți încă 29 de zile”, a spus Vâlcu, în emisiunea de la DC News.
"Corect, ori în business, dar și în viață până la urma urmei, rapiditatea este un element esențial”, a răspuns Bulai.
Digitalizarea îi va ucide
"Tu-ți dai seama că îi ucide digitalizarea? În primul rând, rămân pe din afară câteva sute de mii de oameni care nu-și mai găsesc locul. Nu e entuziasm prea mare pe digitalizare, dar ne obligă UE. Rămân fără loc doi verișori, trei cumnați...”, a continuat Val Vâlcu.
"Auzi, când a început digitalizarea României în administrația locală, a trebuit să mă duc la administrația financiară de la sector ca să-mi dea parola. Trebuia să mă duc fizic, să stau la coadă, ca să pot să funcționez online. Astăzi, poți să-ți faci cont inclusiv la bănci, frate, și nu la administrație, unde dau bani, nu iau. E o gândire absolut stupidă, dar și pentru a rămâne oamenii cu serviciu”, a replicat sociologul Bulai.
"Mafia copiatoarelor"
"Exact, să aibă oamenii joburi să stea degeaba. M-am gândit tot în ecuația, în conspirația asta... este mafia copiatoarelor! Tu îți dai seama că, de câte ori schimbi cartea de identitate, la 10 ani, îți cere din nou copie după certificatul de naștere. Undeva se taie o pădure ca 20 de milioane de români să dea copie după un certificat pe care tot statul l-a eliberat. De fiecare dată... Zici că ne mai naștem încă o dată, nu mai vorbim de adresă și de tot felul de bazaconii. Trebuie să te duci cu un dosărel la obținerea cetățeniei.
E dreptul meu să am buletin! Nu mai spun că-ți ia 7 lei. Acum, dacă un om nu are niciun venit, nu are nici casă nici nimic... nu mai e cetățean român, nu primește buletin?”, a continuat discuția Vâlcu. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News