Condamnări în cazul atentatului de la Viena din 2020. Doi complici ai atacatorului, condamnaţi pe viaţă
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Zoran Cindrić, Pexels
Fotografie de la Zoran Cindrić, Pexels
Autorităţile judiciare din Viena au condamnat mai mulţi presupuşi complici ai autorului atentatului din capitala Austriei din noiembrie 2020. 

Pe 2 noiembrie 2020, Kujtim Fejzulai, 20 de ani, a împuşcat mortal patru trecători şi a rănit mai mult de 20 de persoane pe străzile din centrul capitalei austriece, semănând panică în această ţară cu 9 milioane de locuitori, de obicei foarte sigură.

Înainte de a trece la acţiune, acest austriac înregistrase un mesaj de loialitate faţă de gruparea Stat Islamic (SI) care a revendicat atacul, scrie Agerpres.

Şase persoane au fost acuzate



Doi ani mai târziu, patru austrieci, un kosovar şi un cecen, în prezent în vârstă de 22 până la 32 de ani, s-au regăsit pe banca acuzaţilor.

La finalul unui proces care s-a întins pe câteva luni şi o deliberare a juriului care a durat aproximativ douăsprezece ore, verdictul a fost pronunţat târziu în noapte.

Doi dintre ei au fost găsiţi vinovaţi că au "facilitat executarea unor crime". Ei au rămas impasibili la pronunţarea sentinţei, a constatat o jurnalistă a agenţiei France Presse.

Aceştia au fost condamnaţi pentru că l-au sprijinit şi încurajat pe agresor în proiectul său funest, oferindu-i asistenţă logistică sau chiar pregătind armele şi muniţia.

Alţi doi au fost condamnaţi pentru aceleaşi infracţiuni, dar au primit pedepse mai uşoare (de la 19 la 20 de ani de închisoare), deoarece unul avea sub 21 de ani la momentul atentatului, iar celălalt şi-a recunoscut parţial responsabilitatea.

În cele din urmă, ultimii doi au fost achitaţi de principalele capete de acuzare. Dar au primit doi ani de închisoare, dintre care opt luni de recluziune, pentru apartenenţa la gruparea SI.

În cursul dezbaterilor, care s-au desfăşurat în condiţii de înaltă securitate, procuratura a vorbit despre un atac "perfid" împotriva "valorilor şi democraţiei noastre".

Unul dintre avocaţii lor a denunţat "o anchetă părtinitoare"



Cei şase indivizi au negat responsabilitatea lor în atac, încercând să se disocieze de trăgătorul pe care abia îl cunoşteau, potrivit apărării.

Unul dintre avocaţi, Wolfgang Mekis, a denunţat miercuri o acuzaţie "cu picioare de lut" şi o anchetă "părtinitoare", menită să ascundă erorile autorităţilor care nu au putut preveni tragedia.

După tragedie, guvernul austriac a fost puternic criticat pentru erorile sale în monitorizarea atacatorului.

Kujtim Fejzulai, ai cărui părinţi erau din Macedonia de Nord, fusese condamnat în 2018 pentru încercarea de a se alătura SI în Siria.

Serviciile de informaţii fuseseră informate despre încercarea lui de a cumpăra arme după eliberarea din închisoare şi despre contactele pe care le-a avut cu jihadişti din ţări vecine, dar nu au detectat cât este de periculos.

Ca răspuns, Austria a introdus în 2021 monitorizarea electronică pentru jihadiştii puşi în libertate şi a creat o infracţiune penală distinctă pentru a condamna crimele motivate de "extremismul religios". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel