Omul de afaceri româno-israelian Sorin Shmuel Beraru a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare. Dumitru Dulămescu, fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al SC Cico SA, și Elena Bujor Vasiliu, fost director general al Cooperativei de Credit Banca Populară Furnica, au fost condamnați la câte patru ani închisoare cu executare pentru spălare de bani.
CAB a admis apelul DNA și a majorat pedepsele date celor trei de Tribunalul București în octombrie 2015, instanță care îi condamnase la câte trei ani închisoare.
Judecătorii au lăsat însă nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile SC Cico SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) împotriva celor trei condamnați. În proces, Cico SA se constituise parte civilă cu suma de 3.650.000 USD, iar AVAS cu 3.112.454 lei.
Dosarul "Cico" este printre cele mai vechi din justiție. Ancheta a fost începută de Parchetul General, iar în anul 2002, Sorin Beraru și ceilalți inculpați au fost trimiși în judecată la Tribunalul București. În 2007, instanța a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, iar în 2008 dosarul a fost preluat de DNA, care apoi l-a retrimis în instanță în anul 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky