Condamnări definitive în dosarul tablourilor furate din Olanda
Magistrații Curții de Apel București au decis sentințele definitive în cazul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam. Principalul vinovat în acest dosar, Radu Dogaru a primit 6 ani de închisoare, iar complicele sau, Eugen Darie a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de detenție. Pentru Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat și Adrian Procop, ceilalti inculpați în dosar, procesul continuă.
Radu Dogaru şi Eugen Darie fuseseră condamnaţi în primă instanţă, de Judecătoria Sectorului 3, la câte şase ani şi opt luni de închisoare fiecare.
În motivarea deciziei, judecătorii susţinuseră că pedepsele aplicate nu au „caracter spectaculos”, care să ofere satisfacţie opiniei publice, ci sunt adecvate restabilirii ordinii publice, conform motivării JS 3.
Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis reducerea pedepselor. Astfel, Radu Dogaru a fost condamnat la Curtea de Apel la şase ani de închisoare, iar Eugen Darie la cinci ani şi patru luni.
Cei doi şi-au recunoscut faptele, astfel că au fost judecaţi în procedură simplificată, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedură penală, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News