Data publicării:

Concursul "Drumul spre celebritate". Regulament și condiții de înscriere

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ultima săptămână de înscrieri la  Concursul "Drumul spre celebritate" ediția a VIII-a.  Tinerii pianiști care doresc să păşească pe Drumul spre celebritate, mai au doar o săptămână în care pot ocupa ultimile locuri disponibile.

Zeci de tineri muzicieni din toată țara, cu vârste cuprinse între 6 și 26 de ani s-au înscris deja la singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare.

Numeroase instituții muzicale importante s-au alăturat acestui demers cultural de anvergură, iar câștigătorul din acest an al Trofeului "Dinu Lipatti", pe lângă premiul de 5000 de lei va fi invitat în stagiunea 2017 - 2018 într-un turneu de concerte și recitaluri care se va desfășura sub genericul "Drumul spre celebritate". Astfel numeroase porți ale scenelor importante naționale i se vor deschide.

Organizatorii: Asociaţia "Pro Valores", Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul "Oportunități la tine acasă", Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociația Opus şi ExcesMusic au pregătit numeroase alte premii și surprize.

Competiția deschisă celor mai talentați pianiști se va desfăşura în perioada 29 martie - 2 aprilie 2017, în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Amănunte, regulament și condiții de înscriere pe: http://drumulsprecelebritate.wordpress.com

Evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural, iar gala competiției va fi difuzată live pe net de EnjoyTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel