Muntenegrenii care se laudă că sunt 'cei mai leneși' s-au întâlnit joi, la Brezna, pentru a 10-a ediție anuală a 'Jocurilor Olimpice Leneșe'.
În această competiție, participanții 'concurează' pentru a vedea cine se poate odihni cel mai mult. Concurentul care reușește să facă acest lucru câștigă premiul de 300 EURO, transmite Ruptly.
Pentru a dovedi că sunt 'cei mai leneși oameni din lume', mai în glumă, mai în serios, o localitate din vestul țării Muntenegru a organizat o competiție. Titlul de 'cel mai leneș om din Muntenegru' îi revine celui care se ridică ultimul din pat.
Spre deosebire de alte concursuri, participanții stau întinși la umbra copacului și se întrec în... lene la 'Jocurile Olimpice Leneșe', competiție ce se desfășoară într-un parc din localitatea Brezna.
Concurenții se ridică de pe saltele doar ca să meargă la toaletă
Organizatorii oferă mâncarea și apa, iar concurenții au voie să se ridice de pe saltele doar ca să meargă la toaletă.
Marko, unul dintre concurenți, a declarat că 'e prima dată când particip la această competiție. M-am înscris doar ca să întâlnesc alți oameni, să cunosc alți oameni dar, bineînțeles, și premiul e bun. Mi-ar plăcea să câștig competiția, de asta am venit azi aici'.
Dubravka, o altă concurentă, a mărturisit că s-a înscris cu dorința de a mă odihni. 'Îmi place și să socializez cu oamenii de aici și un premiu de 300 de euro e oferit pentru cine câștigă primul loc. Sper să câștig eu. Am un mesaj pentru adversarii mei de aici: ar trebui să renunțe imediat, pentru că eu o să câștig. Asta e', a mai spus ea, potrivit ȘtirileProTV.
Competiția 'Jocurile Olimpice Leneșe' are loc în Brezna de ceva vreme și, de la o ediție la alta, se înscriu tot mai mulți concurenți. În 2020, competiția a fost anulată din cauza pandemiei, dar în 2019, câștigătorul a lenevit sub cerul liber vreme de șapte zile și șapte nopți.
Concurs macabru în Rusia. S-au întrecut la săpat morminte
Cei mai puternici bărbați din Siberia și-au pus lopețile la lucru vineri, 14 mai 2021, testându-și priceperea la săpat de morminte la un crematoriu din cel de-al treilea oraș ca mărime din Rusia, Novosibirsk. Organizatorii competiției, care se desfășoară în fiecare an, spun că scopul său este de a crește prestigiul profesiei, de a îmbunătăți performanța la locul de muncă a săpătorilor de morminte și de a atrage generațiile mai tinere către cariere în industria funerară, a informat agenția de știri TASS. (Vezi știrea AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă