Data publicării:
Conchita Wurst declanșează războiul. Vezi ce vor să facă rușii
Câștigarea Eurovision-ului de câtre Conchita Wurst, un travestit din Austria, a declanșat un val de nemulțumiri printre ruși. Astfel, mai mulți deputați ai Dumei au propus, marți, crearea propriei versiuni a concursului Eurovision, relatează AFP.
Deputatul comunist Valeri Râșkin i-a recomandat Rusiei să nu se mai prezinte la Eurovision și să organizeze o competiție paralelă, care s-ar putea numi 'Vocea Eurasiei'. 'Rezultatul de la ultimul Eurovision a fost picătura care a umplut paharul', a spus el marți în Parlament. 'Trebuie să nu ne mai prezentăm la concurs, nu mai putem suporta această nebunie', a afirmat un alt deputat, Oleg Nilov, de la partidul Rusia Dreaptă. 'Nu le plac cântecele noastre', a adăugat deputatul, cântând apoi o melodie populară rusă.
Biserica Ortodoxă Rusă a apreciat prin purtătorul său de cuvânt, Vladimir Legoida, că victoria artistului travestit la Eurovision constituie 'un pas în plus spre refuzul identității creștine a culturii europene'.
Citește și: Eurovision 2014: Conchita Wurst, cântăreața cu barbă, prevestește apocalipsa
Sute de internauți ruși au protestat împotriva victoriei Conchitei Wurst, postând fotografii în care apar răzându-și barba. Câteva vedete de televiziune, divertisment sau rock din Rusia s-au fotografiat cu fețele acoperite de spumă de ras.
În schimb, alți bloggeri și vedete, printre care cântăreața de operă Anna Netrebko și starul de varietăți rus Filip Kirkorov și-au exprimat solidaritatea cu Conchita Wurst. Militanți pentru drepturile comunităților LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) din Rusia au anunțat un marș al femeilor și bărbaților cu barbă la Moscova, pe 27 mai, când se marchează a 21-a aniversare a renunțării la urmărirea penală împotriva homosexualilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News