Data publicării:

Concertul lui Armin van Buuren din 25 septembrie, anulat din cauza restricțiilor. Congresul PNL cu 5000 de oameni merge mai departe

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

Congresul PNL pare să fie cel mai important eveniment al anului din România și nimic nu-l oprește, nici măcar restricțiile pandemice, deși alte evenimente cu mulțimi de oameni se amână succesiv. Cel mai recent, concertul lui Armin van Buuren de la București a fost amânat pentru anul viitor, deși ar fi trebuit să aibă loc pe 25 septembrie, data la care este programat și congresul liberalilor în care se va alege președintele partidului. 

Din cauza situației covid-19, spectacolul pe care Armin van Buuren urma să îl susțină în București pe 25 septembrie, în cadrul festivalului Sound of Bucharest a fost amânat pentru 24 septembrie 2022.

"România, eram atât de aproape să dansăm împreună la cel mai mare spectacol solo al meu. Mi se rupe sufletul că acum, din cauza situației de covid-19, nu avem de ales decât să amânăm spectacolul până la 24 septembrie 2022...Vă promit că anul viitor veți asista la un spectacol de care vă veți aminti mereu”, scrie pe pagina de Facebook a artistului.

Biletele din acest an vor fi valabile la spectacolul de anul viitor.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis printr-o hotărâre limitarea numărului de participanţi la evenimentele publice şi private pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Congresul PNL cu 5000 de oameni va avea însă loc ... tot pe 25 septembrie 

Potrivit regulii stabilite de autorități, dacă ar avea loc astăzi, congresului PNL i s-ar permite organizarea cu 2.500 de persoane. Un număr mai mare este permis doar în aer liber și dacă participanții sunt vaccinați.

„Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale cu un număr mai mare de 2500 de spectatori este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, scrie în decizia autorităților.

La Congresul PNL ar trebui să participe peste 5.000 de persoane.

Val Vâlcu: "Divergență dintre marele public și autorități"

Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre nedreptatea din acest caz. 

"Asta va accentua divergența dintre marele public și autorități. Adică pentru unii se iau anumite reguli, iar alții au parte de mai multe restricții, dar nu e nimic nou. Ludovic Orban chefuia în birou în timpul lockdown-ului, în timp ce îi ținea pe oameni în casă, el petrecea la Palatul Victoria fără mască. Nu m-ar mira nici acum. Ce au făcut și după aia. Spuneau: "Nu e nicio problemă, scoatem banii și plătim". Cum te duci la nuntă cu un cadou, pregătesc membrii PNL câteva mii de lei, nu știu o mie, două mii de lei amendă să o aibă la ieșire pentru poliție. Cam așa au tratat ei situația și de aceea este atâta neîncredere, atâta scepticism, iar oamenii sunt supărați. De ce a organizat congresul ăsta taman la sfârșitul lunii septembrie? Congresele se fac imediat după alegeri.", a declarat Val Vâlcu la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel