Concertele Sunset Sea-mphony au atras mii de turişti pe faleza Cazinoului din Constanţa
Circa 5.000 de persoane au asistat de pe 5 august - începutul evenimentului Sunset Sea-mphony şi până în prezent, pe faleza Cazinoului din Constanţa, la concertele interpretate live de orchestra simfonică Bigg Dimm a'Band a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, eveniment cultural ce este un succes pentru al treilea an consecutiv, a informat marţi administraţia locală.
"Constănţenii şi turiştii au fost prezenţi în număr mare în fiecare seară, au fredonat, au zâmbit, au dansat şi au aplaudat. Au fost şi momente inedite. La Sunset Sea-mphony 2019, un dansator şi-a cerut de soţie iubita, care a spus, emoţionată, 'Da'. În altă zi, constănţenii iubitori de tango nu au putut sta deoparte şi au dansat pe ritmurile melodiilor interpretate de muzicienii Sunset Sea-mphony", potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.
Concertele au loc în fiecare seară, până 17 august inclusiv, pe faleza Cazino Constanţa, în zona grupului statuar "Pescarii", între orele 20,00 şi 21,00, publicul putând asista gratuit la toate spectacolele.
Repertoriul cuprinde 60 de piese celebre de muzică simfonică, precum şi adaptări pentru interpretarea cu instrumente clasice ale unor melodii cunoscute, evergreen-uri, hit-uri pop-rock româneşti şi străine, cântece cunoscute de muzica populară românească etc, reorchestrate pentru interpretarea cu o orchestră simfonică.
Proiectul este finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi organizat de Asociaţia Culturală Georgiana Rusu. Bugetul total al proiectului este de 275.447 lei, reprezentând 250.000 lei - finanţarea asigurată de municipiul Constanţa şi 25.447 lei - contribuţia proprie a beneficiarului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News