Concert Extraordinar de Ziua Corului Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin”
Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00 , la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.
Invitatul special al acestei ediții este dirijorul de talie internațională Ion Marin, fiul maestrului Marin Constantin și director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin”. El este inițiatorul și președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi, direcție a Corului Madrigal înființată în 2011.
Alături de membrii Corului Madrigal vor urca pe scenă patru coruri de copii din Programul Național Cantus Mundi din țară, reuniți sub coordonarea dirijoarei Anna Ungureanu. Programul concertului extraordinar va cuprinde un repertoriu compus din piese care au făcut istorie în repertoriul celebrului cor, piese renascentiste în limbi diferite și cântece românești de factură bizantină, clasică, folclorică și modernă. Printre acestea se numără și două compoziții ale maestrului Marin Constantin. La final, potrivit tradiției, se va intona „imnul” Corului Madrigal, împreună cu toate generațiile de madrigaliști prezente în sala de concert.
Personalitate a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori români care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei. De la Orchestra Filarmonicii de Stat din Rusia, la Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, La Fenice, Metropolitan Opera, Orchestra Națională Île de France, bagheta maestrului a coordonat ansambluri impresionante de muzicieni, promovând în același timp numele României pe fiecare scenă. În present, renumitul dirijor colaborează pentru a doua oară cu celebrul Teatro alla Scala din Milano, unde pregătește premiera producției “Anna Bolena” de Gaetano Donizetti.
Compozitor și dirijor, Marin Constantin a pus bazele Corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională şi contemporană românească. S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului din Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952), iar din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției Muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de Dirijat de Cor la Conservator (din 1960). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.
Maestrul Marin Constantin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale “Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).
Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la evenimentul de adio din 2010, a fost dirijorul Corului Madrigal al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. A susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în cadrul unor importante festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia), Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia), Ohridsko Leto și Belef (Belgrad) etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News