Conaționalii lui Djokovic au celebrat Crăciunul pe stil vechi în fața hotelului unde e închis sportivul / video
Sârbii din Australia au celebrat Crăciunul pe stil vechi în fața hotelului unde este Novak Djokovic, chiar sub balconul acestuia.
Indiferent de cine a făcut o eroare cu privire la viză sau la scutirea de vaccinare, realitatea de astăzi pentru Novak Djokovic, numărul 1 mondial în Tenis, e că și-a petrecut una importantele sărbători religioase într-un hotel din Australia.
El a primit încurajări din Serbia, inclusiv de la părinți și de la președinte, în speranța că îi vor stimula moralul. Un preot de la Biserica Ortodoxă Sârbă Sfânta Treime din Melbourne a cerut permisiunea autorităților de imigrație pentru a-l vizita pe sportiv de Crăciun.
„Crăciunul nostru este bogat în multe obiceiuri și este atât de important ca un preot să-l viziteze”, a declarat ierarhul, Milorad Locard, pentru Australian Broadcasting Corp. „Este un eveniment îngrozitor. Că trebuie să petreacă Crăciunul în detenție... este de neconceput.”
Susținătorii lui Djokovic s-au adunat în fața hotelului din în apropierea centrului orașului Melbourne, fluturând steaguri și bannere. Aceștia s-au amestecat cu susținătorii drepturilor omului care au fost acolo. Conaționalii lui Djokovic au celebrat Crăciunul pe stil vechi în fața hotelului și au aprins lumânări care se marcheze Nașterea Domnului, potrivit Stuff.
Scandal Djokovic, primele consecinţe. Viza unei tenismene din Cehia, anulată
Autorităţile australiene i-au anulat viza de intrare jucătoarei cehe de tenis Renata Voracova, care va trebui să se întoarcă în ţara sa, a anunţat vineri postul public de televiziune ABC, pe fondul polemicii generate de decizia de a-i revoca permisul de intrare sârbului Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, informează EFE.
O sursă din cadrul autorităţii de control la frontiere a confirmat această decizie pentru ABC, în ciuda faptului că jucătoarea se afla deja în "Ţara Cangurilor" şi jucase un meci de pregătire în vederea Australian Open, la Melbourne.
Voracova, care a fost reţinută joi, a fost transferată la acelaşi hotel din Melbourne în care se află şi Djokovic, rezervat solicitanţilor de azil.
Conform unei surse citate de ziarul The Age din Melbourne, jucătoarea cehă a intrat în Australia cu o scutire de vaccinare, pe motiv că a fost infectată cu Covid-19 în ultimele şase luni. Acesta a fost şi motivul invocat de Novak Djokovic.
Deocamdată nu se ştie dacă Renata Voracova va face apel împotriva deciziei de revocare a vizei sale, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News