Comunitatea românească din Ucraina. Ambasadorul Victor Micula: Trei mari subiecte se află pe agenda noastră bilaterală / video
Excelența Sa domnul Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, a fost invitat la emisiunea Obiectiv EuroAtlantic de pe DefenseRomania unde a vorbit despre comunitatea românească din Ucraina.
Potrivit ambasadorului, foarte mulți români sunt afectați de război. Ei participă la efortul economic, merg pe front și chiar dacă cei mai mulți locuiesc în zonele care nu au fost bombardate de ruși, ei tot se confruntă cu o serie de provocări majore.
„Aș vrea să va întreb cât de mare a fost și este impactul asupra comunității românești din Ucraina, asupra etnicilor români din Ucraina. Cred că sunteți în contact permanent cu aceștia. Știu că ați fost în 2022 în Cernăuți unde ați avut o întrevedere inclusiv cu șeful regiunii administrative de acolo. Cum e perceput conflictul de aceștia? Știm că s-au făcut pași importanți din partea ucraineană, inclusiv prin adoptarea unei decizii privind utilizarea limbii române.”, a spus Tudor Curtifan.
„Românii din Ucraina sunt afectați de escaladarea războiului așa cum sunt afectați absolut toți cetățenii ucraineni. Românii din Ucraina participă la efortul de pe front și la cel economic prin care se încearcă menținerea economiei ucrainene în stare de funcționare și prin care se încearcă susținerea soldaților ucraineni de pe front.
Românii din Ucraina luptă pe front, participă la efortul de susținere a trupelor de pe front și caută să îi sprijine pe cei care, din cauza războiului, au fost nevoiți să caute refugiul în zone locuite de români.
Evident că și ei se confruntă cu provocări majore, provocări materiale. Și ei sunt afectați de întreruperile de curent provocate de bombardamentele rusești, chiar dacă marea majoritate a românilor locuiesc în regiuni care nu au fost bombardate de ruși, restricțiile și impactul asupra sistemului energetic îi afectează pe toți. Împreună cu partenerii din Ucraina, încercăm să vedem cum anume putem să venim în întâmpinarea comunității românești de acolo.", a spus ambasadorul Victor Micula.
Trei mari subiecte se află pe agenda bilaterală
Excelența Sa a explicat care sunt cele trei subiecte importante care se află pe agenda bilaterală.
„Caut să mă deplasez cât mai des posibil, atât în regiunea Cernăuți, cât și în zona Zakarpattiei. În regiunea Odesa mă deplasez mai rar, dar chiar și acolo ajung și am avut posibilitatea să interacționez, în cursul anului trecut, cu comunitatea românească de acolo.
Căutăm ca în dialogul cu autoritățile centrale și cu autoritățile locale să întărim nivelul nostru de cooperare, atât pe segmentul economic, cât și pe dezvoltarea infrastructurii în zona noastră comună de frontieră, cât și în dezvoltarea unor instrumente care să ne permită să susținem eforturile pe care le fac românii din Ucraina pentru a-și păstra identitatea lingvistică, culturală și religioasă.
Asta este motivul pentru care întotdeauna când ne întâlnim cu partenerii de discuții în zona în care locuiesc românii, aceste trei mari subiecte se află pe agenda noastră bilaterală.", a spus ambasadorul.
Măsuri adoptate de guvernul de la Kiev
Ambasadorul Victor Micula susține că, în ultimii ani, s-au făcut progrese importante pentru sprijinirea comunității românești din Ucraina.
„Guvernul ucrainean a adoptat câteva măsuri concrete care vin în sprijinul comunității românești și altor minorități din Ucraina. Au adoptat două legi cu privire la minorități naționale, una din decembrie 2022, alta în decembrie 2023. Fiecare a fost mai bună decât ceea ce exista până atunci. Sperăm ca acest proces legislativ să continue, să evolueze, astfel încât problemele care încă nu au fost rezolvate, să fie rezolvate într-o perioadă cât mai scurtă.
Guvernul ucrainean a adoptat în octombrie anul trecut o directivă prin care s-a solicitat înlocuirea referirilor la așa-zisa „limbă moldovenească”, din toate documentele oficiale, cu „limba română” având în vedere faptul că s-a consemnat inexistența acestei așa-zise „limbi moldovenești”.
Totodată, guvernul ucrainean a adoptat o strategie pe mai mulți ani pentru susținerea minorităților naționale din Ucraina, a adoptat un plan de acțiune pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ în limba minorităților naționale pe parcursul următorilor patru ani. A existat și o propunere din partea unei asociații românești din sudul Basarabiei care a sugerat ca la data de 31 august să se instituie o zi a limbii române.
Au existat dezbateri publice pe acest subiect și, în cursul acestor dezbateri, s-a constatat că există sprijin unanim pentru instituirea unei astfel de zile naționale. Departamentul pentru Politici Etnice și Libertate de Credință din Ucraina urmează să prezinte Consiliului de Miniștri din Ucraina o propunere concretă de act normativ care să oficializeze această propunere. Astfel, Ucraina ar fi a treia țară, după Republica Moldova și România, care ar sărbători o zi a limbii române în aceeași zi cu celelalte două țări.", a mai spus ambasadorul.
Contextul este favorabil
„Există și alte evenimente care urmează să aibă loc în viitor. Urmează să aibă loc, în Zakarpattia, Olimpiada de Limba și Literatură Română la care vor participa elevi atât din Zakarpattia, cât și din Cernăuți și Odesa. Sperăm ca această Olimpiadă să încurajeze cât mai mulți copii români să se înscrie în anii următori la școlile în care se predă în limba română, în Ucraina.
Există evoluții și în regiunea Odesa. Numărul de școli în care se preda în limba română a crescut de la 3 la 16. Există mai multe inițiative, pe plan local, pe care le vom sprijini pe măsură ce vom fi solicitați să le sprijinim și pe măsură ce vom primi propuneri concrete, astfel încât să le discutat atât cu autoritățile de la Kiev, cât și cu autoritățile din regiunea Odesa.
Deci este un context favorabil și cred că ambele țări pot profita de această atmosferă care ne ajută să folosim minoritatea română din Ucraina și minoritatea ucraineană din România ca punți de legătură culturală între cele două țări, astfel încât acest mister pozitiv să se transforme într-o certitudine documentată.", a spus Excelența Sa Victor Micula la emisiunea Obiectiv EuroAtlantic de pe DefenseRomania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News