Data publicării:

Comunicat Declic, acțiune la Congresul UDMR: Desființați Secția Specială!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comunitatea Declic a dus la Congresul UDMR, desfășurat vineri, 17 septembrie, la Sângeorgiu de Mureș, petiția ,,Desființați Secția Specială’’, semnată de peste 22 de mii de cetățeni care cer o justiție independentă.

Astfel, atât membrii UDMR care au participat la al 15-lea lor Congres, cât și liderul PNL, Ludovic Orban, și premierul Florin Cîțu au fost întâmpinați de mesajul Comunității Declic. ”UDMR, nu învârti spirala corupției! Desființați Secția Specială’’ a fost mesajul inscripționat pe un ,,mandat’’ special, supradimensionat, afișat chiar la intrarea unde a avut loc evenimentul UDMR. 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a refuzat să discute cu reprezentanții Declic. In schimb, reprezentanții Declic au discutat cu liderul deputaților UDMR, Botond Csoma.  Acesta a susținut că desființarea Secției Speciale ar fi pe ordinea de zi a Congresului, dar a declarat și că ”fiecare are dreptatea lui”. Adică UDMR nu susține desființarea SIIJ fără condiții, chiar dacă asta creează un blocaj în justiție și nu este respectat programul de guvernare.

„Poziția de astăzi a UDMR ne dovedește că partidul face un joc de glezne când vine vorba de independența justiției. Reprezentantul UDMR a recunoscut astăzi că Secția Specială este ineficientă, iar votul pentru înființarea ei a fost o greșeală. Însă, deși există soluții pentru respectarea drepturilor cetățenilor și ale magistraților, UDMR găsește diverse motive pentru a tergiversa votul pentru desființare.  Această Secție a cheltuit 19 milioane de lei și a trimis în judecată un singur magistrat corupt. Or, așa nu se mai poate. E nevoie ca și pe noi, cetățenii, să ne apere cineva de judecătorii și procurorii care încalcă legea”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Declic.

Un mandat uriaș, cu textul ”UDMR, nu învârti spirala corupției!”, a fost afișat de activiștii Declic, timp de 2 ore, la intrarea principală la congres și a fost văzut de cei 1.200 de participanți la congres, dar și de alți lideri politici care au participat la evenimentul UDMR. Printre aceștia s-au numărat partenerii de guvernare, Florin Cîțu și Ludovic Orban, de la PNL, dar și reprezentantul opoziției, liderul PSD, Marcel Ciolacu, al cărui partid a stat la baza înființării Secției Speciale.

Petiția semnată de peste 22.000 de cetățeni poate fi citită aici: https://facem.declic.ro/campaigns/desfiintati-sectia-speciala-anchetat-magistrati

”Vom continua să punem presiune pe politicieni, până când partidele de la Guvernare vor vota desființarea Secției Speciale. Este datoria PNL, UDMR și USR PLUS să respecte programul de guvernare pe care și l-au asumat în fața alegătorilor”, a adăugat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel