Comunicat de presă BNS: Miting de protest în fața MIPE joi, 16 mai 2024
Blocul Național Sindical informeză că Sindicatul ,,MIPE Normalitate”, sindicatul salariaților din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), afiliat la Federația Publisind și BNS, va organiza un miting de protest în fața MIPE joi, 16 mai 2024, între orele 15 și 17 și vineri, 17 mai 2024, între orele 12 și 14.30, în aceeași locație.
„Având în vedere complexitatea muncii personalului care gestionează fonduri europene, gradul de încărcare care a crescut în 2023 comparativ cu anul 2019 de 6 ori, migrarea personalului din cauza volumului mare de muncă, complexitatea muncii, multiplelor sarcini care exced fișei postului, (ex.: lungile discuții purtate cu beneficiarii proiectelor pentru a soluționa problemele și a continua fluxul în vederea atragerii fondurilor europene), pentru a putea păstra personalul pregătit în MIPE, personal care a reușit să obțină o absorbție istorică de 96%, rezultat foarte important pentru întreaga țară, solicităm soluționarea urgentă a următoarelor revendicări:
1.Stabilirea nivelului de salarizare în funcție de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv Familia Ocupațională de Funcții Bugetare „ADMINISTRAȚIE“, așa cum a solicitat Comisia Europeană în repetate randuri.
2.Reglementarea privind acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile și desfășoară activități cu caracter complex și special în cadrul MIPE.
3.Rezolvarea solicitărilor existente privind condițiile deficitare în care își desfășoară activitatea salariații MIPE, inclusiv în teritoriu.
Blocul Național Sindical menționează că salariile angajaților MIPE sunt susținute majoritar din sursă externă, printr-un efort al Comisiei Europeane de a păstra personalul bine-pregătit în sistem”, se arată în comunicatul BNS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News