
Gheorghe Dămian, primarul comunei Ciugud, din județul Alba, a fost invitatul de astăzi în cadrul emisiunii ”Departe de România”. Comuna Ciugud este cea mai digitalizată comună din România, având școală și grădiniță smart, stații de încărcare pentru mașini electrice, chiar propria monedă virtuală, precum și o aplicație de mobil, dar și posibilitatea ca locuitorii să plătească taxe online. Așa cum era de așteptat, comuna este campioană la absorbția de fonduri europene.
Întrebat dacă nu sunt cumva de prin Elveția, primarul Gheorghe Dămian a răspuns: ”Cu siguranță, suntem în România. Sunt convins că, așa cum este Ciugudul, sunt multe alte autorități publice sau comunități din țara aceasta. Să știți că nimic nu este wow la Ciugud. Este normalitatea la care am visat când am ajuns primar în 2000 și mai avem multe, multe de făcut, este normalitatea pe care mi-o doresc în fiecare comunitate din țara aceasta. Atunci când această normalitate se așează sănătos în toate instituțiile din România, când o găsim la tot pasul, cu siguranță își produce și efectul. Adică vom avea oameni fericiți în comunitate. Vom avea români care se întorc și se stabilesc în satele românești, nu neapărat în orașe, pentru că-și găsesc rostul, se simt acasă mai bine decât în străinătate”.
Primarul nu este originar din Ciugud. În Ciugud și-a găsit soția, alături de care are o familie frumoasă. Mărturisește că nu și-a propus să fie primar, iar, când s-a mutat acolo în 1992, visul familiilor tinere era să se mute în Alba.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Cumulul pensiei cu salariul. CCR a amânat, din nou, decizia
- Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, informațiile zilei despre explozia de pe autostradă. Ipoteză bombă
- Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto
- România a produs utilaje unicat pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Antreprenorul Iulius Octavian Popa, dezvăluiri interesante / video