Comuna din România care și-a denumit străzile ca în New York. Locuitorii se certau pe personalități
O comună din județul Prahova a decis să-și denumească toate străzile ca în New York, pentru ca locuitorii să nu se mai certe pe personalități.
Comuna Ciorani, din județul Prahova, a decis să denumească străzile ca în New York, în loc să le atribuie nume ale unor personalități mai mult sau mai puțin cunoscute, sp le denumească simplu cu numere, de la 1 la 200, conform observatorulph citat de bizbrașov.
Măsura a fost luată prin hotărâre de Consiliu Local. Potrivit viceprimarului Adrian Mușat, decizia a fost bine primită de localnici, în primul rând, datorită faptului că le este simplu să explice oricui o adresă din comună.
„Am implementat și noi modelul american. Motivul este unul simplu. Am vrut să evităm tot soiul de discuții care apăruseră în rândul localnicilor, de genul: de ce strada ta se numește așa, iar a mea nu are un nume cu aceeași „greutate”? Cu ce ești tu mai breaz? Astfel de conflicte apăruseră. Am luat decizia ca străzile să nu mai aibă nume, ci numere. Sunt 200 de străzi. Pe o parte avem numere pare, pe cealaltă impare. Cu cifre arabe am rezolvat, așadar, problema”, a spus viceprimarul comunei Ciorani, conform observatorulph.ro.
Astfel, în buletinele celor din Ciorani, comună destul de mare aflată pe drumul Ploiești – Urziceni, scrie strada numărul 1, strada numărul 54 sau strada numărul 182 și tot așa până la strada numărul 200.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News