Astăzi, companiile și mai ales multinaționalele operează într-unul dintre cele mai complicate și complexe medii politice și economice internaționale din istoria modernă.

Războaie comerciale, decuplare economică, autonomie strategică, regionalism, naționalism, unilateralism. Acestea sunt unele dintre cuvintele pe care le-am tot auzit în ultimii ani. Mai mult, în contextul competiției dintre marile puteri, a pandemiei COVID-19, erodării cooperării internaționale, dar și a acțiunilor și discursului liderilor populiști aflați la putere, am început să și simțim consecințele unui mediu internațional tot mai puțin deschis către cooperare.

Alegerea lui Joe Biden ca viitor președinte al Statelor Unite ar putea schimba tacticile folosite la vârful politicii americane față de China, dar este greu de crezut că va dispărea competiția la nivel strategic. Mai mult decât atât, prezența record la vot a americanilor care au votat ca Trump să nu rămână la putere trimite un mesaj despre modul în care cetățenii au reacționat la strategia președintelui de a gestiona crizele interne, precum și la abordarea politicii sale externe. Așa cum s-a tot remarcat în analizele pre- și post-alegeri, nu politicile sunt cele care l-au îngropat pe viitorul fost președinte, ci stilul său, felul în care a înțeles să-și susțină interesele. Nu va fi deci ușor pentru Biden să renunțe la unele decizii ale lui Trump, iar relația cu China este un exemplu. Evident, pot fi nuanțe, alte tactici, dar competiția va rămâne. Totodată, o nuanţă la cele de mai devreme: Trump a recuperat mult faţă de sondaje, care îl dădeau pierzator la o distanţă mai mare. 

Nu mai surprinde probabil pe nimeni daca spunem că, din ce în ce mai acut, considerentele geopolitice sunt prioritare pe agendele companiilor de evaluare a riscurilor. Tensiunile dintre Washington și Beijing, incertitudinea existentă asupra peisajului politic sau transformarea globalizării, toate implică faptul că multe companii internaționale sunt prinse la mijloc, fie că sunt ținte directe sau doar daune colaterale. Politicul a ajuns din nou să dicteze economicul, după câteva decenii în care ne învățasem să fie exact invers.

Din acest motiv, multinaționalele au trebuit și trebuie să se adapteze, fiind în situația să ia măsuri cum ar fi retragerea/repoziționarea regională, diversificarea pieței sau a aprovizionării, precum și mutarea producției din regiunile riscante către zone care pot asigura mai multă predictibilitate și deci mai puține bătăi de cap și mai mult profit. De exemplu, companii precum Alibaba, Tencent și ByteDance se bazează pe consolidarea gateway-urilor globale în țări precum Singapore. Mulți alții au fost nevoiți să renunțe la planuri din cauza mediului geopolitic, cum ar fi Google și Facebook și planurile lor pentru un cablu submarin între Los Angeles și Hong Kong. Și companii precum HP, Dell Technologies, Microsoft, Amazon și multe altele încearcă puternic să își diversifice producția dincolo de China. Companiile și-au pus resursele intelectuale și financiare la bătaie pentru a nu fi ostaticul sau victima competiției dintre marile puteri.

Nu doar companiile americane sau chineze suferă consecințele tensiunilor geopolitice. Cele din Europa, Australia, Marea Britanie, Canada și, în general, toate multinaționalele, lanțurile de aprovizionare și piețele deschise sunt afectate, într-un fel sau altul, de acest mediu geopolitic complex. Atentie insa pentru factorul politic si economic de la Bucureşti: lucrurile sunt mai nuanţate, iar nuanţele contează, existând o competiţie din 2021 pentru fiecare ban regional sau global. O simplă închidere de uşă pe fundal de stres geopolitic este o greşeală, caci nu ştii niciodată când marile puteri se înteleg tactic, chiar în competiţie strategică continuată, şi tu rămâi cu buza umflată, mai ales faţă de alte ţări din vecinatate, asta lăsând deoparte crearea de alte animozităţi gratis cu mari puteri. 

Mai precis, riscul geopolitic poate fi văzut si ca o invitație la negociere și reducerea incertitudinii prin cooperare și consolidare. Unii reușesc, alții mai puțin. De exemplu, în timp ce unele companii încearcă și reușesc să formeze legături sănătoase pentru a-și spori rezistența colectivă, altele au rămas blocate într-un tango obositor, cum ar fi Qualcomm și Huawei, pentru care a fost și este dificil să găsească un echilibru de cooperare și concurență benefic pentru ambele părți ale negocierii devenite dispute. Dar, în ciuda panicii și a zgomotului de fond, tranzacțiile au loc, iar companiile străine, cum ar fi companiile financiare americane precum Citi și BlackRock, reușesc să intre pe piața chineză. Cine are ochi sa vada vede ca in ciuda tensiunii aparente, are loc un tango intre capitale si companii din tari angrenate in competitia marilor puteri. Periodic capitalul cere pauze de la competitia politica, pentru a "respira" si, franc spus, "a mai face bani". Lecţia pentru Bucureşti este ca o abordare strict geopolitică sau securitară este pierzatoare, căci "banul contează", cu atât mai mult în criza care se va desfăşura, post electoral, în 2021, fiind nevoie de o consolidare bugetară. 

În prezent, investițiile străine directe în România provin în principal din statele UE, peste jumătate provenind din top 4, din Germania, Austria, Franța, Italia, potrivit raportului recent al Băncii Naționale privind investiţiile străine directe. Și deși UE dorește soluții multilaterale și este în căutarea unui punct comun, în același timp nu mai vrea să fie pionul jocului marilor puteri. E ceva legitim: UE e cel mai mare club comercial mondial şi nu are de ce să fie înghesuită în colţ. Deși companiile europene nu sunt deloc imune în războiul comercial SUA-China, cei mai inteligenți jucători, fie ei entități private sau state, vor încerca să valorifice situația actuală și să obțină cote de piață sporite, mai multe oportunități și uși deschise. O abordare de blocare fără negociere în context, în unele din capitale, e una perdantă. 

Riscurile geopolitice și competiția dintre marile puteri oferă o serie de lecții importante pentru toți, iar cea esențială se referă la o nevoie crescută de negociere, de un binom sănătos cooperare - competiție. Aici, toți actorii ar trebui să fie atenți la ferestrele de oportunitate, precum relaxarea tensiunilor, atunci când există mai mult spațiu de manevră. Competiția geopolitică este mai mult decât un blestem sau o invitație la resemnare și rupere de piața globală. Trăim vremuri interesante, să acţionăm inteligent, conştienţi de interesele noastre economice, căci la finalul zilei, dacă economie nu e, nimic nu e, orice guvernarea se zbate din colţ în colţ dacă nu are bani. 

*Radu Magdin este analist politic, fost consilier ai unor premieri din România și Republica Moldova. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News