Data publicării:
Compensarea carburanților, valabilă trei luni - surse
Coaliția a găsit o soluție pentru compensarea prețului la carburanți.
Potrivit unor surse politice, liderii coaliției urmează să anunțe joi un acord privind prețul carburanților.
Măsura urmează să fie valabilă timp de 3 luni, iar sumele necesare ar proveni din surplusul de încasări la buget datorat creșterii prețurilor. O parte din bani vin de la buget, cealaltă parte de la companii.
Compensarea va intra în vigoare de la 1 iulie pana in septembrie și va fi în sumă fixă, nu procentuală.
În cursul dimineţii de miercuri ar fi avut o întâlnire, la Palatul Victoria, cu miniştri şi secretari de stat de la Ministerul Energiei şi Ministerul Finantelor, alături de conducerea ANAF şi a Consiliului Concurenţei, precum şi Secretarul General al Guvernului.
Subiectul speculei prețului la carburanți a scindat coaliția de guvernare în ultimele săptămâni.
PSD vrea reducerea preţurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial, arată un comunicat de presă al formaţiunii.
PNL a pasat toată responsabilitatea pe ministrul Finanțelor, care ar putea avea la dispoziție pârghii prin care poate fi atenuată creşterea preţului la carburanţi.
USR a depus o moțiune simplă împotriva lui Virgil Popescu
Uniunea Salvați România a depus o moțiune simplă împotriva lui Virgil Popescu
USR a depus marți o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii așteaptă soluții”: „Și-a atins limita competenței cu mult înainte să fie ministru”.
„Virgil Popescu și-a atins limita competenței cu mult înainte să fie ministru. Însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL și al președintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani”, potrivit textului moțiunii.
Potrivit parlamentarilor USR, sub mandatele lui Virgil Popescu, prețul energiei pentru populație și companii a crescut constant.
„Prețul gazelor a crescut constant. Prețul energiei electrice a crescut constant. Prețul carburanților a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicație contextul internațional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpățânare să aplice soluții aflate la îndemâna sa. Soluții propuse de USR și acceptate în diverse declarații publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare. De cinci luni, proiectul de reducere a TVA la carburant stă în sertare. De ce nu adoptați soluția, domnilor? Cum scrie PSD pe Facebook: Românii așteaptă soluții. Rezultatele activității celui mai slab ministru al Energiei din câți a avut România se văd: scăderea accentuată și constantă a nivelului de trai pentru populație și dificultăți majore întâmpinate de companiile care activează în România. Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetență, ci și de rea-voință militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituții pe care nu știe, nu poate și nu vrea să o conducă în interesul public”, conform moțiunii, scrie Mediafax.
Ciuvică: Cea mai scumpă benzină din Europa este în Grecia
Cea mai scumpă benzină din Europa este în Grecia, a spus Mugur Ciuvică.
„Peste tot benzina este scumpă. Sigur că e problema cu nivelul de trai, dar asta este o problemă generală. (...) Cam cea mai scumpă benzină din Europa este în Grecia. Este o problemă generală”, a spus Mugur Ciuvică, miercuri, în cadrul emisiunii „Miercurea neagră” de la DCNews.
„Eu cred că cel mai bun lucru pe care poate să-l facă Guvernul României, în această problemă, este să nu facă nimic. Dacă era ceva bine de făcut, făceau nemții, englezii, americanii înainte”, a mai spus Mugur Ciuvică.
Adrian Negrescu, analist economic, a oferit mai multe recomandări pentru români.
„Este o perioadă plină de provocări, cu creșteri de prețuri la energie, la carburanți, la alimente. Trecem, privim vremuri tulburi în care este esențial să fim atenți pe ce ne cheltuim banii. Creșterea prețurilor ne-a mâncat deja din puterea de cumpărare, dăm mai mulți bani pentru mâncare, pentru utilități, pentru transport și servicii, iar perspectivele nu sunt deloc pozitive. Războiul din Ucraina, sancțiunile la adresa Rusiei și Belarus ne vor afecta direct, așa că trebuie să fim atenți cu banii. În această perioadă, este esențial să cheltuim cu cap, pe lucrurile esențiale, și să încercăm, dacă avem de unde, să ne punem niște bani deoparte.
În lei, în euro, în dolari, este bine să ai bani măcar pentru a-ți plăti ratele, utilitățile, să ai de mâncare și întreținere măcar pentru două luni. Este esențial să evităm cheltuielile care nu sunt esențiale, să ne gândim de două ori dacă ne trebuie lucrurile pe care le vedem în magazine sau pe internet, chiar dacă sunt la promoție.
Să fim cumpătați și să evităm să cădem în capcanele întinse de cei care speculează momentul – de la cursurile umflate la casele de schimb valutar, la pseudo-afacerile cu criptomonede și creditele fără acte oferite de unele IFN-uri, care sunt adevărate capcane, au dobânzi de până la 1700 la sută. Dacă avem nevoie de bani să ne imprumutăm de la bancă, de la rude și prieteni și să evităm creditele ușor luate cu costuri ascunse.", a declarat analistul economic Adrian Negrescu pentru DCNews.
Știre în actualizare...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News