Companii municipale, reînființate. Tudor Tim Ionescu: Vor fi 20 de companii similare celor care funcționează acum
O nouă ședinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti are loc miercuri, 31 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, Sala de Consiliu, având pe ordinea de zi reînființarea companiilor municipale.
Printre punctele ordinii de zi de miercuri se află și 20 de proiecte de hotărâre privind confirmarea înființării societății pe acțiuni sub umbrela 'Compania Municipală '.
Practic, se reînființează companiile municipale care deja funcționează în București, dar a căror înființare a fost atacată în instanță.
Legat de acest aspect, consilierul general ALDE Tudor Tim Ionescu ne-a declarat:
”Având în vedere deciziile instanței de anulare a Hotărârilor de Consiliu în urma cărora aceste companii au fost înființate, cele care există acum, deși ele activează din punctul de vedere al Registrului Comerțului, legal, întrucât ele au un act constitutiv legal, necontestat în termen de 15 zile așa cum prevede legea, la RC, și pentru care nu există hotărâri de instanță în care judecătorii să ceară anularea acestora, deci suntem într-o incertitudine, să spunem, care se întâmplă la 20 din cele 23 de companii ale municipiului București.
În virtutea noului Cod Administrativ în vigoare, mâine avem pe ordinea de zi a Consiliului general un număr de 20 de companii care vor fi practic înființate. Ele sunt similare cu cele care care funcționează acum, astfel încât acestea să aibă o hotărâre de Consiliu, dacă va fi votată cu majoritate simplă, pentru că așa prevede noul Cod, care să stea la baza formalităților necesare înființării acestor companii.
Și, mai departe, să se poată face un transfer de fond comercial de la acele companii care au acea situație gri, ca să spun așa (ele sunt legale, dar actul care a stat la baza înființării lor a fost anulat de instanță), să-și continue activitatea pe aceste noi companii, astfel încât să nu existe probleme, întrucât companiile acestea au întâmpinat din cauza dezbaterilor mediatice și a acestei incertitudini multe probleme pe piața liberă, de la achiziționare de materiale, până la asigurări și relația contractuală pe care o pot avea cu alte entități private. Aceste companii au activitate foarte bună, cum ar fi cea de consolidări, care activează în peste 200 de șantiere în București, mai mult decât s-a făcut în ultimii 20 de ani. Apoi Compania de Parking, de Managementul Traficului, de Parcuri și pot continua această listă. Ar reprezenta un dezastru pentru București ca aceste companii să nu mai poată activa, pornind de la sistarea activităților, până la concedierea angajaților și a sumelor de bani investite până acum, care ar reprezenta un prejudiciu. Pentru a rezolva toate aceste probleme s-a venit cu această variantă, în baza noului Cod Administrativ”, ne-a declarat consilierul Tudor Tim Ionescu.
Citește și: Gabriela Firea, ședință cu 88 de puncte pe ordinea de zi: Companii municipale, PUZ-uri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News