”Litiul și minereurile rare vor deveni în curând mai importante decât petrolul și gazul”, a declarat luna trecută președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”Doar cererea noastră de minereuri rare va crește de cinci ori până în 2030”, a adăugat ea. Dar problema este că, deocamdată, pe aceste materiale, care sunt fundamentale pentru tranziția ecologică și pentru alimentarea bateriilor mașinilor electrice, UE este puternic dependentă de țările străine. 

Materiile prime critice

Potrivit Europa Today, în fiecare an, Europa importă materii prime pentru un cost total de 31 de miliarde de euro. Până de curând, aceasta nu a fost o problemă. Dar, în ultimii ani, mai ales odată cu criza energetică în curs care accelerează tranziția verde, soneria de alarmă a sunat la Bruxelles. 

În septembrie 2020, Comisia Europeană a publicat o comunicare ”Reziliența materiilor prime critice: trasarea unei căi către o mai mare siguranță și sustenabilitate”, care a intensificat efectiv munca la nivelul UE pentru identificarea și promovarea proiectelor de reducere a dependenței de străinătate. 

Obiectivul de la Bruxelles s-a concentrat pe o listă de 30 de materii prime, considerate ”critice” pentru viitorul industriei europene. Dintre acestea, doar 3 sunt extrase în prezent în cantități bune în UE, în timp ce până la 17 au o rată de dependență de țări terțe egală cu 80%.

Printre acestea se numără litiul folosit în bateriile auto (în prezent principala sursă internă este nordul Portugaliei), indiul folosit în semiconductori și cobaltul utilizat în turbinele cu reacție. Pentru mineralele rare, care sunt din ce în ce mai importante pentru electrificarea transporturilor, depindem în proporție de peste 90% de China. O legătură care, la ultimul summit UE, a fost echivalată cu cea cu Rusia pe gaz: un potențial factor de destabilizare economică și geopolitică.

Harta subsolului

Pentru a remedia acest lucru, Europa a trasat trei căi. Prima trece prin suveranitatea minieră. Potrivit estimărilor Centrului de Cercetare al Comisiei UE, ”valoarea resurselor minerale europene neexploatate la o adâncime de 500-1.000 de metri este estimată la aproximativ 100 de miliarde de euro”.

O hartă atașată comunicării din 2020 arată potențialul țărilor UE pentru materiile prime critice: există Portugalia menționată mai sus, dar și Franța, al cărei Birou de Cercetare Geologică și Mineră a întocmit în 2018 o hartă a bogățiilor subsolului transalpin care a făcut-o președinte.

Ochii Uniunii Europene strălucesc

Concentrații mari de materii prime critice sunt raportate și în Austria, Republica Cehă, România, Suedia, Finlanda și Spania. Dar una este să identifici potențialul, alta să le exploatezi.

Descriere: Potențialul materiilor prime în țările UE/ Sursa: Europa.eu

Cazul litiului este emblematic: în 2019, Comisia ”a identificat cu statele membre 10 potențiale proiecte miniere pentru litiu care, dacă sunt dezvoltate, ar putea permite UE să treacă de la 1 la 30% din producția mondială până în 2030”, a explicat comisarul UE, Maros Sefcovic.

Dintre aceste proiecte, unul a fost lansat în această săptămână în Franța: compania transalpină Imerys a anunțat exploatarea câmpului Echassières din centrul țării: ”Vom alimenta 700 de mii de mașini electrice pe an”, prezice compania. Dar extracția nu va începe înainte de 2028. 

În Finlanda, totuși, exploatarea litiului este de așteptat să înceapă încă din 2024 într-un mic sit minier la 600 de kilometri nord de Helsinky. 

În Portugalia, recent a fost identificată o rezervă de 270.000 de tone de litiu, Mina do Barroso, în nord-estul țării.

Alte proiecte cheie sunt situl European Metals Cinovec din Republica Cehă, proiectul european Lithium Wolfsberg din Austria, care ar putea începe operațiunile în jurul anului 2023, proiectul Zinnwald din Germania și proiectul San Jose din Spania.

În Italia, grupul australian Vulcan Resources a obținut autorizația de explorare pentru o zonă la câțiva kilometri de Roma, în zona din jurul puțului Cesano 1, unde ar exista rezerve interesante de litiu.

Rezistențele locale

Toate aceste proiecte, însă, trebuie să țină cont și de rezistența populațiilor locale. Extragerea litiului și a pământurilor rare este foarte poluantă, așa cum a recunoscut însăși Comisia Europeană.

În Portugalia, promițătoarea Mina do Barroso este deja subiectul unor proteste dure care îi blochează activitatea. În Suedia, activitatea de extracție într-unul dintre cele mai mari zăcăminte de pământuri rare din UE, cel al lui Norra Karr, a încetat din cauza opoziției rezidenților și a antreprenorilor agricoli: situl propus este situat în apropierea unei zone Natura 2000, adică protejată de legislația UE , și deasupra Vattern, cel mai adânc și al doilea lac ca mărime din Suedia, care alimentează 250.000 de oameni cu apă dulce.

Acestea nu sunt cazuri izolate: oriunde apar noi proiecte miniere, se declanșează proteste.

Acorduri comerciale

Conștientă de timpul necesar pentru demararea minelor, dar și de rezistența populațiilor locale, Comisia Europeană urmărește și alte două căi pentru a face mai sigură aprovizionarea cu materii prime critice.

Se trece din Balcanii de Vest, prin Australia și Chile, până în Africa și Arctica: Bruxelles-ul studiază cum să includă problema aprovizionării cu materii prime în acordurile comerciale cu Australia și Chile, care produc cantități mari de litiu.

Acordul de liber schimb cu Canada, lansat deja într-o fază experimentală, a fost identificat și de industriile germane ca un avantaj pentru furnizarea de nichel și pământuri rare.

Apoi este Africa, cu rezerve semnificative de materii prime esențiale precum cobaltul și metalele de platină.

Dar o modalitate mai rapidă de a obține litiu și pământuri rare este, fără îndoială, să privim în vecinătate, din Serbia până în Albania, unde au fost identificate zăcăminte importante. Cert este că nici în Balcanii de Vest, dar și în îndepărtata Arctica, nu lipsesc protestele populațiilor locale pentru a complica visele miniere. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News