Data actualizării:
Data publicării:

Comisiile au decis: Sepsi vs FC U Craiova 1948 se rejoacă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook FC U Craiova 1948
Facebook FC U Craiova 1948

Comisia de Recurs din cadrul FRF a decis rejucarea meciului dintre Sepsi Sf. Gheorghe şi U Craiova 1948. 

Iniţial, Sepsi a câştigat la masa verde acest meci, cu 3-0, după ce suporterii olteni au avut mai multe scandări xenofobe. Arbitrul partidei a trimis jucătorii la cabine şi a fluierat finalul meciului, deşi nu se jucase nici jumătate din prima repriză. 

"Recurs Craiova: admite in parte. Anulează forfe, dispune rejucare din minutul 0. Menține sancțiune 6 etape deplasare și penalitate sportivă 22.500
Recurs Sepsi: admite în parte, reduce penalitatea sportivă la 10.000 lei (de la 25.000)”, se arată în soluționarea cazului.

Adrian Mititelu, finanţatorul oltenilor, anticipase rejucarea meciului 

"Sunt încrezător! Dacă decizia le va aparține celor 5 membri care ne-au judecat astăzi, sunt încrezător. Dacă decizia se ia în altă parte… toate argumentele sunt de partea noastră.  Ședinta a durat mult pentru că au fost expuneri, noi am avut 4 sau 5 avocați. Au fost concluzii pe recursul nostru, pe recursul lor. Eu sunt optimist. Cei de la Sepsi nu au avut niciun argument. Domnul Cristian Jura a vorbit foarte bine, s-a văzut că e altă clasă. 

Cei de la Sepsi au recunoscut că meciul se putea juca în continuare. Au avut și eu un avocat și pe domnul vicepreședinte. Au fost sinceri! Au zis că se putea juca, dar arbitrul a luat decizia. Eu zic că efectul dorit de Federație s-a produs. Nimeni nu a mai câștigat cu 3-0 un astfel de meci. Nu poți face așa ceva! În loc să faci o simbioză între relațiile dintre România și Ungaria. Șansa noastră, dincolo de faptul că legea e foarte clară și nu ne impune nicio responsabilitate, este că lipsește din regulament întreruperea meciului pentru xenofobie. Singurele sancțiuni sunt amenda și jucarea meciului fără spectatori”, a spus Adrian Mititelu, citat de prosport.

U Craiova 1948 anunţase că e dispusă să meargă până la TAS 

"Decizia e cel puțin ciudată. Sigur că nu pot să contest ca au greșit suporterii noștri, dar nu văd de ce am plăti noi. Poate că sunt și alte substraturi, dar nu vreau să le comentez. Vom face recurs, apoi ne vom adresa la TAS.

Este ciudat, nu știu ce se va întâmpla cu competiția până la un verdict de la TAS. Cine a luat aceasta decizie trebuia să se gândească de două ori. Să te duci undeva pe la sfârșitul play-off-ului, ca termen, și să ne dea nouă dreptate TAS. Să piardă meciul Sepsi, pentru deficiențe de organizare. Ce se va întampla atunci în campionat?

Cea mai simpla soluție era să se rejoace meciul, fără suporteri", a declarat Marcel Pușcaș, președintele U Craiova 1948, la emisiunea Liga Digisport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel