Data publicării:

Comisie de anchetă pentru autostrada Sebeș-Turda

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, solicită cercetarea în regim de urgenţă a împrejurărilor în care a avut loc incidentul din data de 29 mai 2019, de pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda, a anunţat, joi, ministerul de resort.

"Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc l-a convocat pe directorul general al CNAIR, Narcis Neaga şi i-a solicitat constituirea, în regim de urgenţă, a unei comisii care se va deplasa la faţa locului, să cerceteze împrejurările în care a avut loc incidentul din data de 29 mai 2019, de pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda, de la supratraversarea DN 14B", precizează ministerul de resort.

Conform informaţiilor publicate în mass-media, un accident soldat cu rănirea unui bărbat s-a produs, miercuri, pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda, după ce două grinzi de la supratraversarea DN 14B s-au prăbuşit. Presa locală notează că respectivele grinzi s-au prăbuşit la peste o oră după ce au fost montate.

Lotul 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda are o lungime de peste 24 de km, construcţia fiind atribuită Asocierii Aktor - Euro Construct Trading 98 pentru suma de 549,33 milioane de lei. Potrivit datelor Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), stadiul lucrarilor pe acest lot a ajuns, în aprilie, la 49,5%. 

Vezi și: Modernizare autostrada A2. Răzvan Cuc: Semnăm contractele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel